Criza de la mijlocul vieții (teorii, experiențe personale)

Criza de la mijlocul vieții (teorii, experiențe personale)

Se consideră că însăși ideea de ”vârstă mijlocie” este un construct social.

Și încă unul pe cale de dispariție.

Criza vârstei mijlocii pare un fel de răsfăț, un fel de ”te-ai săturat de prea mult bine”.

Și, poate, chiar așa e.

”Omul este singurul animal căruia nu-i ajunge să trăiască. Vrea să știe de ce trăiește și cum ar putea să trăiască mai bine.” (Octavian Paler)

Unii cercetători o numesc ”a doua adolescență” (Diane Papalia și colab).

Alții propun să numim ”criză” și perioada de după primul sfert de viață (undeva în jur de 25 de ani) când omul trece prin schimbări inerentă (începe un job, o relație de lungă durată, la unii se întâmplă mutatul de-acasă, poate apare un copil – iată doar câteva din evenimentele cu care se confruntă cineva la aproximativ sfertul vieții).

Pe măsură ce crește speranța de viață, oamenii se trezesc în situația în care au acumulat înțelepciune din experiențe, și pot, nu numai să-i învețe pe alții cum ar putea să trăiască mai bine, ci chiar ei să-și permită să o ia de la capăt ”cu mintea de pe urmă” și să parcurgă un drum mai cu bucurie, mai împlinitor.

Unii cercetători consideră că nu există o criză sau că ea nu ar trebui să existe într-o viață normală. (Aldwin și Levenson, 2001)

Alții spun că astfel de crize pot să apară la anumite intervale de-a lungul existenței. Așa cum am vorbit mai sus despre criza sfertului vieții. (Lachman 2004)

 

Criza vârstei mijlocii poate fi un moment de transcedere de sine și ciclul vieții, adaptând sensul existenței la diferite momente de dezvoltare sau poate un fel de autoactualizare? (așa cum ne explică Yalom)

Criza vârstei mijlocii poate fi o formă de manifestare a conștientizării existenței inevitabile a morții? (Elliott Jacques, 1967)

Ne este frică să nu murim și să nu ”apucăm” să fim fericiți?

Pentru că, prin moarte, pierdem orice șansă de a trăi ceva ce ne dorim, ceva ce am visat, ceva pentru care ne-am sacrificat?

”Tensiunea dintre posibilitățile de creștere și timpul finit în care se poate produce creșterea definesc viața omenească” (Diane Papalia și colab)

 

Îmi amintesc de moartea tragică, înainte de vreme, a unei foste profesoare din facultate.

Avea cancer de colon stadiu terminal. Ea fiind gastroenterolog.

Stătuse o viață lângă un fumător înrăit (bărbatu-său).

Și el murise cu doi ani în urmă de cancer pulmonar.

Și el profesor la Facultatea de medicină. Foarte deștept. Foarte citit. Toți colegii și toți studenții îl venerau.

Învăța generații de medici că 5-10 țigări pe zi nu-i bai pentru sănătate. El fuma de la 40 în sus.

Și ea îndura. Și fumul și fumurile. Și mirosul de tutun și mirosul de parfumuri străine.

Și tăcea. Și spera.

Și a respirat pentru prima dată adânc când s-a prăpădit el.

Și acum plângea în hohote nu de durere, deși o durea carnea și burta și intestinele… nu de rău, deși abia se mișca și știa atât de clar care e evoluția, mecanismul…

Plângea de soarta ei nenorocită că n-a avut parte să respire decât doi ani! Că toată viața ei a strâns din dinți și s-a gândit ce frumoasă va fi fiind viața ei de după…

”Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei!” (George Coșbuc)

Atunci am înțeles de ce unora dintre noi ne e frică de moarte. Pentru că, poate, am ratat ”termenele limită din dezvoltare” (Diane Papalia și ceilalți) reprezentate de pragul biologic al capacității de a fi mamă, imposibilitatea de a avea o anumită carieră care presupune abilități fizice de exemplu, sau împăcarea cu oameni care au părăsit deja această viață.

Criza vârstei mijlocii este, până la urmă, un moment de analiză introspectivă și de reevaluare a priorităților (Helson 1997, Reid și Willis 1999).

Oamenii care au dezvoltat o bună reziliență pot traversa mai ușor acest moment de reașezare a valorilor, dând dovadă de adaptare și flexibilitate, în timp ce aceia predispuși la nevrotism vor fi mai zgomotoși și poate mai radicali în implementarea schimbărilor. (Heckhausen 2001, Lachman 2004)

Când a soțul meu murit subit și m-am trezit că băiatul cel mare și-a trăit doliul întemeindu-și o altă familie, eu rămânând cumva singură să cresc un copil de 7 ani, atunci m-a încercat și pe mine frica de moarte.

Ce se întâmplă cu copilul meu dacă plec și eu?

Și, după ce m-am zbătut și am vorbit și am citit și m-am uitat adânc în mine, am înțeles două lucruri: primul este acela că toți avem o soartă și dacă îi e dat unui copil să trăiască fără părinți nu poți modifica asta oricât te-ai căzni.

Dar îl poți pregăti cât mai devreme și cât de bine poți să fie autonom.

Atât cât natura permite fiecărei vârste în parte.

Și a fi autonom înseamnă inclusiv să nu-ți fie rușine să ceri ajutor, să nu-ți fie jenă că ești vulnerabil.

Și al doilea este acela că nu poți influența (decât relativ, încercând să te ferești de boli) momentul morții tale (și dacă, desigur, nu te gândești la sinucidere).

Dar poți face ca fiecare zi trăită să merite!

Și, când vine momentul, poți să accepți fără regrete. Pentru că, mereu, regretele sunt proporționale cu gradul de compromis pe care l-ai făcut.

În opinia mea, de om trăit cu toate ale vieții, dar și de om școlit, atâta cât mi-a dat natura putere de înțelegere, criza vârstei mijlocii are legătura un pic cu conștientizarea ideii de perenitate a vieții, un pic cu nevoia de actualizare a sensului existenței, mai mult cu dorința de a micșora compromisul și covârșitor cu necesitatea de a face ca fiecare zi ”rămasă” să-și merite trăirea.

Vine un moment în care omul realizează că a învățat sau a muncit până la sânge… ca să-și depășească condiția, să-și construiască o carieră, să-și însușească niște deprinderi care să-i permită să practice meseria pe care și-a dorit-o.

Sau ca să ofere copiilor ceva mai mult decât a avut el.

Că a suferit, a luptat, a asimilat și implementat cât a putut de multe pentru a compensa ceea ce nu a primit când avea nevoie: emoțional, spiritual, afectiv.

Și acum își dorește să se bucure de tot ceea ce a acumulat.

Cam așa aș putea descrie criza vârstei mijlocii.

Nu pentru toată lumea acest ”punct de cotitură” este perceput ca o criză, ca o ”frământare” (Diane Papalia și colab).

Pentru unii este un moment în care se simt în deplinătatea forțelor.

Mulți aleg să-și continue studiile sau să-și schimbe complet cariera.

La nivelul anului 2005 48% dintre adulții americani cu vârste cuprinse între 45 și 55 de ani și 40% dintre cei cu vârste cuprinse între 55 și 65 de ani urmau cursuri de perfecționare. (Diane Papalia și colab)

Și totuși, rezultatele studiului NCES (2002) efectuat în America în 2002 arată că doar 5% dintre adulți urmează programe universitare în urma cărora se acordă diplome.

Opinia autorilor cărții ”Dezvoltarea umană” (Diane Papalia și colab) este că nu există suficiente programe universitare adaptate la particularitățile de învățare și memorare ale persoanelor adulte sau de vârsta a treia, deși societatea ar putea profita de pe urma experiențelor și înțelepciunii acestora în domenii în care le-ar face plăcere să se dezvolte.

 

Acum câțiva ani am cumpărat un curs pe CD pentru fiul meu despre time-management.

În cutia CD-ului era si o bucată de hârtie îngustă de 2-3 cm și lungă de un metru. Cursul începea cu indicația de a întinde hârtia pe lungime și a tăia in dreptul cifrei care reprezintă speranța de viață din țara ta. În România pe atunci era de vreo 75 de ani (a mai scăzut între timp, după pandemia de Covid).

Apoi primeai indicația să tai în dreptul cifrei care indică vârsta ta actuală.

Pentru fi-miu a fost relativ bine… când am tăiat însă în dreptul vârstei mele… am rămas în mână cu un ciot.

Iar apoi s-a învârtit și mai tare cuțitul în rană, pentru că a fost expusă posibilitatea de a tăia în dreptul numărului care indica speranța de viată în sănătate! Ceea ce însemna pentru România cam 64 de ani.

Ceea ce a rămas a fost ceea ce, la mine, a declanșat criza vârstei mijlocii.

A fost momentul când mi-am dat seama că, dacă nu iau acum inițiativa, voi sfârși ca fosta mea profesoară plângându-mi ”soarta”…

La doi ani după întâmplarea respectivă mi-am dat demisia dintr-un job bine plătit, dar extrem de solicitant și mi-am cumpărat timp.

Am slăbit 15 kg, am terminat o Formare în psihoterapie, am citit zeci de cărți, am publicat și eu una, stau ore în șir de taină cu prietenele mele, am văzut zeci de filme, mi-am luat un cățel, fac zilnic plimbări lungi, m-am mutat într-o casă mică la aer curat, îngrijesc flori, meri și vișini, tund iarba și mă bucur de viața mea, așa cum ea.

Așa cum nu reușisem niciodată până atunci.

Pentru că criza vârstei mijlocii este și un moment de dezvoltare și ”rezolvarea cu succes a unei situații stresante duce la o creștere pozitivă” – așa cum a fost pus în evidență de studiul MIDUS (Diane Papalia și colab)

Criza vârstei mijlocii înseamnă pentru fiecare altceva. De regulă înseamnă ceva ce ți-ai dorit, dar n-ai îndrăznit să ai: unii fac copii sau adoptă copii, alții își lasă copiii de izbeliște și-și cumpără tinerețe, aventură și distracție lângă  un partener mult mai tânăr.

Unii își fac case.

Alții le vând pe cele pe care le au.

Unii pleacă în Dubai. Stau în penthouse-uri de lux, bucurându-se de tehnologia viitorului.

Alții se mută în vârf de munte. Și recondiționează case vechi, trăind ca în secolul trecut.

Dar toți, absolut toți, renunță la compromis și își propun să trăiască din plin ceea ce le-a mai rămas.

Și oare, poți să-i condamni?

Bibliografie

Diane Papalia, Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman – Dezvoltarea umană

Irvin Yalom – Psihoterapia existențială

mediafax.ro (pentru statistica)

Dacă și tu simți criza vărstei mijlocii și vrei să vorbim despre asta, apasă cu încredere butonul ”programează-te”

Alte articole despre psihoterapie:

• de ce apelam la psihoterapie
• sensul vietii si al mortii factori de sanatate psihica
• criza de la mijlocul vietii: teorii experiente personale
• psihoterapia focalizata pe emotii. puncte de reper
• psihoterapia experientiala focalizata pe emotii
• revenirea dupa despartire
• doliul: despre frica de moarte
• rezilienta: pacat de ea. era frumoasa
• constelatia intentiei este despre tine
• modelul de atasament si dezvoltarea creierului
• tulburarile de comportament alimentar

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Eu am ales să fiu simultan empatică și conectată cu știința. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre. Iar biologia este modelată de mediu, dar și de semnificația pe care o dăm întâmplărilor vieții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.