Doliul. Despre frica de moarte.
Azi am aflat că a murit un om.
Corpul omenesc este o mașinărie complexă, dar atât de fragilă!
Mereu m-am gândit cât de puțin desparte viața de dispariția ei.
Mor oameni in fiecare zi, dar uneori mor și dintre cunoscuții nostri.
Și ne ia cu fiori, căci simțim inevitabil că se apropie cumva de noi. Moartea.
Nu l-am iubit, nu l-am urât, nu l-am cunoscut pe omul acela.
L-am stiut: cum îl cheamă, cum arată, cam pe unde lucrează.
Intr-o vreme am crezut că știu cam ce-și dorește de la viață… într-o altă vreme am crezut că știu cam ce-l motivează… cam ce gândește…O relație socială superficială ca multe altele.
Intr-un moment al existenței mele m-a chemat pe un drum pe care mi-l doream și eu, dar nu știam cum se ajunge acolo. Mi-a spus că nu a fost dorința lui, ci a altcuiva. El m-a strigat pentru că îmi cunoștea numele.
I-am mulțumit totuși. E important să-ți țină cineva minte numele.
Într-un alt moment al existenței mele m-a îndrumat pe un alt drum, pe care eu nu îl doream.
I-am înțeles dorința meschină de a elibera drumul meu pentru favoriza pe altcineva.
În timp s-a dovedit că drumul indicat de el era unul foarte bun.
O fi știut că nu-mi face un rău (așa de mare) imbrâncindu-mă de pe drumul meu?
O fi fost șansa mea? Nici nu mai contează.
N-am fost prieteni. N-am fost dușmani. Doar ne știam numele, chipul…
A lăsat in urma lui copii. Și asta îmi sfâșie inima. Și mă face să mi-l amintesc minunat, așa cum sigur ar fi dorit să și-l amintească copii lui.
Azi am aflat că a murit un om și timpul s-a oprit pentru o secundă ca să-mi lase loc de rugă, de jale, de tandrețe…
Azi am aflat că a murit un om.
Confruntarea cu sfârșitul cuiva nu neapărat apropiat, dar familiar, poate declanșa în fiecare dintre noi teama ancestrală de moarte.
Este greu, dureros și de multe ori generator de anxietate gândul, concretizat de o întâmplare, că nu suntem veșnici.
Inevitabil și, în același timp, imposibil de precizat în timp.
Implacabil ca finalitate și, în același timp, atât de variabil ca modalitate de împlinire.
Toate astea sperie și pe cel mai puternic dintre noi. Ce putem face?
Să acceptăm și să mergem mai departe.
Să facem din ceea ce ne sperie (nu știm când, cum și unde) bornele rezilienței noastre. Fără presiunea inevitabilului, viața ar putea fi o procrastinare continuă, poate…
Dacă tot nu știm, de ce ar fi acum? de ce ar fi așa? de ce ar fi aici?
”Într-o zi o să murim. Dar în toate celelalte nu!”
Un alt articol despre doliu găsești AICI
Despre cum să te porți cu o persoană îndoliată găsești AICI
Dacă și tu treci printr-un doliu, indiferent ce sau pe cine ai pierdut: dragostea, părinții, un animal iubit, un prieten drag sau poate ”doar” tinerețea, cariera, afacerea…apasă cu încredere pe butorul ”programează-te”. Știu să fiu alături de tine…și sunt doar la un click distanță.
Alte articole despre psihoterapie:
Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!
Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.
A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.
Abonează-te la canalul de YouTube ”Doctor de emoții” AICI
Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal
We will contact you soon.
We will contact you soon.