Despărțirile sunt întotdeauna dureroase.
Chiar și atunci când le inițiezi tu. Asumându-ți-le ca pe un rău necesar.
Mai ales atunci când survin după o perioadă lungă de conviețuire împreună.
Ne despărțim greu de prietenii din copilărie nu neapărat pentru că sunt mai ”buni” decât cei apăruți în viața noastră la maturitate, ci pentru că ei, prietenii din copilărie ne-au fost alături mai mult timp.
Și ne-am obișnuit să-i avem alături așa cum sunt ei.
Fără să-i (mai) judecăm.
Au devenit familiari și familiarul este ceva ce corpul nostru, sufletul nostru recunoaște ca ”echilibru”.
Nu știm mereu sau nu știm neapărat ce este cu adevărat ”bine” pentru noi.
Dar recunoaștem ceea ce ne este familiar și tindem să păstrăm asta în viața noastră chiar dacă, de fapt, nici măcar nu ne este cu adevărat bine.
Suferim aprig când ni se duc părinții.
Indiferent dacă au fost părinți suficienți de buni sau nu.
Pentru că ne-am obișnuit să fim copii lor. Ne-am obișnuit să fie în viața noastră.
Suferim când ni se desfac perechile pe care am crezut că le-am făcut pe veșnicie, deși înțelegem că asta poate fi progresul pentru amândoi.
Suferim când ne pierdem serviciul unde am stat zece ani, deși în sufletul nostru știm că este, de fapt, o oprtunitate.
Suferim când ne moare cățelul de bătrânețe, deși știam de când l-am adus în casa noastră că această întâmplare face parte din firescul vieții.
Am ajutat de curând o doamnă să depășească suferința divorțului.
Povestea revenirii ei emoționale o aveți aici:
”Nu mă doare. Nu mă bucur.”
Ultima cortină a căzut și azi am avut revelația separării.
Gândurile învălmășite de singurătate… și de teama de ea însăși… s-au stins.
”Am acceptat viața așa cum mi-e dată.”
Nu e ușor să închei un capitol care a durat un sfert de veac.
Nu e usor sa-i explici unui copil că tata nu mai doarme cu noi… nici măcar ocazional.
Că o să-l vadă mai rar, uneori poate lângă o alta femeie…lângă alți copiii…ai acelei femei, ai lui, ai lor…
Nu e ușor să știi că, cel puțin o vreme, vei merge la petreceri neînsoțită și că, măcar o perioada, nu vei putea valsa (fără privirea vigilentă în ceafa a celei ce ți-a imprumutat, temporar, însoțitorul) .
Nu e ușor…dar te obișnuiești… mai ales când ai luat-o treptat: intâi el intârzia mult, apoi nu prea avea chef să meargă…
Nimic din potențialele activități în doi nu o mai inspăimântă și nu i se mai par imposibil de făcut de unul singur. Nimic din farmecul vieții in pereche nu i se mai pare că merită o plată sau alta…
Soarele a rasarit și azi.
O raza de-a lui a poposit printre primele ei fire de păr alb.
Copii ei sunt veseli și ea se bucură de jocul lor.
Incet, pașii ei își găsesc poteca fără să mai amestece amintiri.
O dor încă juliturile… o ustură încă urmele ghimpilor.
O piele nouă va sterge, în timp, urmele suferințelor. Amintirile anilor vor lasa doar umbre pe chipul ei, pe sufletul ei… și va învăța bucuria clipei de azi, a zilei de mâine, a zilei de după mâine…
”Nu-mi mai e frig. Decât arareori.”
A învățat sa-și invăluie trupul și sufletul în valuri moi de căldură, de tandrețe, de răsfăț.
Voluptatea ciocolatei fine o scoate mereu din orice încurcătură care doare. Prea ascutit. Sau care se prelungește mai mult decât poate îndura.
Miresme amărui o insoțesc ca o urmă de doliu necesar, pentru a-i aminti că ea știe ce înseamnă să fi iubit până la capat, până la epuizare, până la absurd.
”M-am ridicat demult. Merg.”
Nu mai simte nevoia să se așeze, să ia o pauză.
Merge. Și trecerea ei prin pădure, prin poiană, lasă urme de om: viu, întreg, puternic și fragil, vesel și serios, amuzant și tandru…
Cântecul guguștiucului singuratec sună a pagubă? Sau a veste bună? Sau a belșug nesperat?
Credem ce vrem, traim cum putem și mergem încet sau mai repede mai departe, și mai departe…
Dacă vrei să vorbim, apasă pe butonul ”programează-te”.
Alte articole despre psihoterapie:
Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!
Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.
A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.
Abonează-te la canalul de YouTube ”Doctor de emoții” AICI
Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.
We will contact you soon.
We will contact you soon.