Psihoterapia focalizată pe emoții – puncte de reper
Am binișor peste 50 de ani. (onest ar fi să spun că mă apropii de 60, dar vârsta e, totuși, doar un număr)
Am crezut că am încheiat activitatea profesională și că mă pot retrage să… savurez viața.
Dar viața fără sens nu prea are farmec pentru mine.
…Am ajuns, după numeroase întâmplări de încercare/eroare, la o formare în psihoterapia experiențială focalizată pe emoții.
Revelația după primul an:
După ce soțul meu a murit, am făcut tot posibilul să redevin funcțională la întreaga capacitate cât mai repede. Aveam un job cu răspundere și doi copii.
Am fost la psiholog, la duhovnic, am facut cursuri de dezvoltare personală.
Înțelegeam fiecare parte din viața mea care rămăsese ciuntită și am construit proteze cognitive.
Și totuși … era o tristețe pe care nu mi-o explicam.
Am luat din nou drumul psihologilor, psihiatrilor… și am “cârpit” cât am putut, cum am putut.
Mi-a luat vreo 10 ani să gasesc un loc în care am învățat că emoțiile nu trebuie explicate, nu trebuie doar să le facem hainuțe narative noi, ele trebuie trăite intens, până la capăt, chiar și dincolo de el și atunci, abia atunci, le poți schimba cu o emoție prietenoasă și… suportabilă.
Am înțeles într-un târziu că unui om în durere nu-i arăți nici simpatie (săracu de tine), nici nu-l interesează cât te afecteaza pe tine durerea lui (mă faci și pe mine să plâng), nici nu-i spui “nu pot să cred”, nici măcar “te înțeleg” (și pe mine m-a durut când mi-a fugit mâța de-acasă), ci îi spui: ai tot dreptul să simți ceea ce simți, stau cu tine cât vrei tu ca să-ți poți permite să bei, până la fund, paharul tristeții și apoi vom vedea împreună cu ce-l umplem … acel loc fermecat se numeste Institutul de psihoterapie experiențială focalizată pe emoții.
Și unde mai pui că totul e validat nu doar de mine, de experiența mea de viață, ci și de studii solide (și o spun cu puterea celor 22 de ani de experiență în cercetare clinică medicală).
După al doilea an am mai inteles un alt adevar fundamental:
Atunci când cineva ne înșeală așteptările, de cele mai multe ori, ne trezim că așteptăm în continuare, uneori o viață, orice acțiune reparatorie.
Noi nu putem influența, însă, cum acționează sau chiar cum reacționează ceilalți.
Dar putem să punem capăt acestei “așteptări” care ne macină, ne consumă, ne îmbolnăvește…
Și asta este nu doar în puterea noastră, ci și în responsabilitatea noastră.
Exista aici o nuanță semnificativă: vindecarea acestei așteptari fără sens o căutăm inutil în argumente.
Este nevoie să o trăim și de acolo, din cea mai adâncă emoție, să găsim forța vitală de a ne vindeca rana din interior, exact ca atunci când cureți o plagă de puroi.
Și doare, și nici un fel de anestezie nu e eficientă, dar asta e singura cale către sănătate…
Și, uneori, ajută să te țină cineva de mână, poate să “sufle” un pic când curăță… poate să murmure un cântec (cum am citit în mărturia unui victime Colectiv)… sau măcar să-ți promită că mergeți (după) la o înghețată…
Și acel “cineva” e terapeutul tău.
Chirurgul din poveste este nimeni altul decât tu însuți.
Revelația după al treilea an de formare:
Psihoterapia te ajută să poți găsi sursa durerii tale. Să găsești lecția care ți-a fost ”predată” inadecvat, înțeleasă greșit, semnificată într-un mod neconstructiv.
Psihoterapia te ajută să înțelegi că poți face compromisuri între nevoia ta de atașament și aceea de dezvoltare, de auto-actualizare, dar nu e nici benefic, nici necesar să renunți la una dintre ele.
Psihoterapia te ajută să înțelegi de ce, dacă ți-ai rupt piciorul, ”puterea” nu este să mergi mai departe strâmb. Asta nu va face decât să te doară și spatele.
De fapt, puterea este să te oprești, atunci când a trecut pericolul imediat, și să-ți pui piciorul în ghips. Și, uneori, dacă trece prea mult timp, e nevoie, poate, să-l rupi din nou ca să-l poți așeza corect astfel încât să se vindece cu minimum de impact asupra mobilității tale.
Psihoterapia te ajută să identifici care este ”normalul” tău. Poate că în dezvoltarea ta psihologică, normalul înseamnă să fii ”bine cu tine”.
Normalul în psihologie, chiar dacă nu poate fi cuantificat cu precizie, el înseamnă, la fel ca în dezvoltatea noastră biologică, o stare care, statistic, s-a dovedit a fi cea mai puțin probabilă de a dezvolta o boală, o patologie.
La fel ca într-o casă în care oricât de frumos le-am aranjat pe toate, orice arhitect, designer sau măcar firmă de curățenie am adus, este nevoie în permanență să reevaluăm decorul, să menținem o ordine funcțională, să acomodăm achiziții noi…așa este necesar să avem grijă de creierul nostru: să reevaluăm emoțiile și poveștile lor, să curățăm prin somn, odihnă, meditații, mișcare fizică reziduurile, să ajutăm integrarea lucrurilor noi aruncând din cele vechi (deprinderi care nu ne mai sunt folositoare) sau reașezând amintiri în semnificații noi…
Unii vin la psihoterapie când ”cade casa pe ei” și atunci sunt nemulțumiți că e prea mult de rearanjat și nu înțeleg de ce nu se poate face totul lună cu o pastilă…sau măcar gratis…
Aceștia sunt cei ce cred că ”n-au avut noroc în viață”, că ”lumea e rea”, trăitul este, în general, o activitate dificilă și fără satisfacții…așteptă o viață viitoare să se descurce mai bine sau speră într-un rai veșnic pentru că ”n-au furat și n-au omorât pe nimeni”…
Alții vin la psihoterapie sau măcar la dezvoltare personală ori de câte ori trăiesc un eveniment cu potențial traumatic, uneori doar să verifice că e totul bine așezat.
Așa cum ne facem analize de sânge periodice nu pentru că suntem bolnavi, ci pentru a fi liniștiți că nu sunt semne de boală care să treacă neobservate.
Aceștia sunt cei ce știu cum să fie fericiți, știu când să-și accepte limitările, când să încerce să le depășescă, știu să se bucure, atunci când au motive, și știu să lase durerea să existe, atunci când e cazul.
Ei au înțeles că nu putem influența întâmplările vieții, dar reacția la ele este în puterea noastră.
Alte articole despre psihoterapie:
Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!
A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.
Eu am ales să fiu simultan empatică și conectată cu știința. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre. Iar biologia este modelată de mediu, dar și de semnificația pe care o dăm întâmplărilor vieții.
Abonează-te la canalul de YouTube ”Doctor de emoții” AICI
Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.