Tulburările de comportament alimentar – 2

confesiuni la 55 de ani
Confesiuni la 55 de ani – Doctor de emoții
februarie 20, 2021
Human Design Roberta Rosca
Human Design – Nu am energie!
februarie 22, 2021
tulburari de alimentatie

Prima parte a articolului ”Tulburările de comportament alimentar la adulți” îl puteți citi AICI

Consumul compulsiv de alimente

Mâncatul compulsiv (binge eating disorder) este o tulburare de alimentație inclusă din anul 2013 in DSM-5 (Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale).

Epidemiologie: este cea mai frecvent întâlnită tulburare de alimentație în SUA, fiind prezentă în mod egal atât la barbați cât și la femei.

Prevalența acestei afecțiuni de-a lungul vieții se situează între 2 și 3,5%. Media de vârstă la debut este de 25 ani.

În etiologia acestei afectiuni sunt implicați mai mulți factori:

– Factori genetici: s-a demonstrat predispoziția genetică a acestei tulburări;

– Factori psihologici: poate să apara pe fondul unei traume emoționale puternice, depresiei, anxietatii generalizate și tulburarii obsesiv-compulsive;

– Factori sociali: conflicte intrafamiliale, instabilitatea financiară, insatisfacție pe plan profesional, activitate fizică scăzută, alimentație fast-food.

Printre criteriile importante de caracterizare a afecțiunii sunt:

  • Episoade de binge (mancat compulsiv) apărute măcar o dată pe săptămână, timp de 3 luni
  • Consum alimentar cu mult mai rapid decât normal, descriind o lipsă de control temporară asupra comportamentului alimentar
  • Consum de alimente în cantitate mare și în lipsa senzației de foame
  • Consum de alimente până când apare o senzație de disconfort marcat
  • Sentimentul de dezgust față de propria persoană după un astfel de episod.

Mancatul compulsiv nu este asociat cu apariția unui comportament compensator inadecvat.

De aceea persoanele care prezintă aceasta tulburare sunt, în general, obeze sau supraponderale.

În mai multe studii făcute între studenți, aprox 30-40% recunosc mâncatul compulsiv de 2-3 ori pe lună, sau chiar mai des. (Gilbert, 2015).

Organismul are mecanisme de reglare care, în mod automat și inconștient, reduc necesarul de alimente după un festin, astfel încât să se păstreze o greutate aproximativ constantă.

Mâncatul compulsiv nu permite intervenția acestor mecanisme sau, mai degrabă, le evită cu prețul suferinței fizice.

Complicațiile somatice ale mâncatului compulsiv sunt reprezentate de obezitate, boli cardiovasculare, diabet, dezechilibru nutritional, sindrom metabolic, accident vascular cerebral, tulburari gastro-intestinale (dureri abdominale, balonare, constipație, reflux gastro-esofagian), hipercolesterolemie, disfuncții renale și hepatice.

Datorită frecvenței mari a depresiei, anxietatii, diabetului, izolarii sociale și a riscului de suicid, mâncatul compulsiv este o problemă majoră de sănătate publică.

Ortoraxie

O persoana ce prezintă acest tip de tulburare evită să consume alimente ce au în alcătuirea lor zahăr, făină albă, aditivi alimentari cu potential carcinogen, glutamat, carne de pește, lapte de soia cu continut crescut de izoflavoni, carne de vită (datorita riscului de a dobândi boala vacii nebune), castraveți (datorita riscului de a se infecta cu bacteria E. coli) și va respinge orice aliment care nu este bio (organic).

Persoana este îngrijorată de calitatea hranei și nu de cantitatea ei, încălcarea regulilor de alimentație sanatoasa avand drept consecință un puternic sentiment de vinovăție și anxietate.

Epidemiologie: conform studiilor, prevalența ortorexiei în populația generală este de 6,9%. Debutul afecțiunii se situeaza între 20 și 40 de ani.

În etiologia acestei afecțiuni sunt implicați mai mulți factori:

– Factori psihologici: necesitatea alimentatiei sanatoase deriva dintr-o “criza” emotionala;

– Factori sociali: presiunea sociala (“așa e la moda”).

Semnele și simptomele ortorexiei includ:

– Alocarea unei mari perioade de timp pentru identificarea celor mai sigure alimente și calcularea valorii nutritive a acestora;

– Sterilizarea ustensilelor de gătit;

– Consumul a maxim 10 alimente de bază;

– Consumul cu preponderenta de remedii naturiste, suplimente nutritive și probiotice;

– Dispozitie oscilantă, emoții și sentimente extreme;

– Comportament obsesiv-compulsiv;

– Anxietate;

– Izolare sociala

– Obsesia pentru alimentele ingerate;

– Sentimente de vinovăție atunci când se abat de la dietă.

Complicatiile somatice ale ortorexiei sunt determinate de regimul alimentar restrictiv caloric, ducând astfel la scăderea marcată în greutate, malnutriție protein-calorică, complicații cardiace și chiar deces.

Diagnosticul diferențial al ortorexiei se poate face cu anorexia nervoasă. Pacienții cu anorexie nervoasă resping alimentele pentru a slăbi, iar cei cu ortorexie le resping din dorința de a se simți mai puri și mai sănătoși (este mai importanta calitatea decât cantitatea).

Dacă debutul unei tulburări de comportament alimentar poate fi pur și simplu consumul unor porții mai mari sau mai mici de mâncare, evoluția tendinței de a mânca prea mult sau prea puțin scapă de sub control și intră în sfera patologicului.

Cel mai adesea, o tulburare de acest gen debutează în adolescență sau în prima perioadă a vârstei de adult. Cercetări recente, însă, surprind debutul afecțiunilor respective și la copil sau la adultul vârstnic.

Unii indivizi cu tulburari de alimentare raportează aceleasi simptome ca și persoanele cu abuz și dependență de substanțe (droguri, medicamente, substanțe toxice).

Asemănarea poate fi explicată de implicarea în apariția tulburărilor de alimentare și a celor de consum de substanțe a acelorași sisteme neuronale: sistemul neuronal ce regleaza autocontrolul și sistemul neuronal implicat în recompensă.

Deși s-au făcut numeroase studii, nu s-a putut dovedi concret că există categorii de alimente care dau dependență  pentru că nu s-a putut dovedi că vre-un aliment întrunește toate criteriile DSM-5 pentru dependența de substanțe.

Putem spune însă că zahărul, de pildă, este ”o substanță cu o componentă adictivă” (Gerkens, 2016).

Principala problemă a tulburărilor de comportament alimentar, dincolo de afectarea profundă a interrelaționării cu mediul social și familial al individului o reprezintă efectele devastatoare asupra metabolismului, soldate cu complicații multiple și, în extremis, cu decesul pacientului.

Tulburarile  impulsului alimentar sunt afecțiuni relativ recent apărute în istoria umanității. 
Expansiunea industriei alimentare a pus la dispoziția consumatorilor produse care concentrează într-un volum mic un număr mare de calorii, o concentrație nefiresc de mare de glucide, de lipide sau o combinație din cele două.

Toate acestea nu există în mod natural, iar organismul uman nu are mecanisme directe, adaptate pentru menținerea echilibrului.

Dar, indirect, dacă suntem atenți, organismul uman trimite semne menite să tragă un semnal de alarmă vis a vis de consumul consistent din această categorie de alimente. Meteorism, dischinezie biliara, disconfort gastric, fatigabilitate, cefalee sunt câteva din posibile simptome.

Aceste alimente (biscuiți, patiserie, prăjituri, ciocolată, mezeluri etc) ar trebui consumate în cantități mici și ocazional.

Prezența lor frecventă în alimentație poate dezechilibra mecanismele naturale de echilibru între aportul alimentar și nevoile organismului. 

Nutriția a pus zeci de ani accentul strict pe educația nutrițională pentru a reveni la normal. 

Dar s-a constatat că, deși educația medicală în materie de nutriție este tot mai des răspândită și însușită de un numar tot mai mare de oameni, incidența obezității nu este în scadere, ba din contră. 
Mai mult, s-a constatat că un procent semnificativ din cei ce reusesc să slăbească nu reusesc să-și mențină greutatea normală în următorii ani.

De pildă un studiu efectuat în Marea Britanie la trei centre de slăbit a arătat că un sfert din cei 92 de oameni chestionați iși recăpătaseră greutatea pierdută, un sfert dintre ei se îngrășaseră și mai mult, doua treimi iși recăpătaseră o parte din greitatea pierdută și doar 13%  iși menținuseră greutatea obținută sau continuaseră să slăbească.

Într-un alt studiu, efectuat pe 204 pacienți, doar 38 dintre ei își menținuseră greutatea scăzută în următorii 5 ani.

Tulburarile alimentare sunt tot mai des văzute nu ca fiind un eșec de comportament, din cauza unei slăbiciuni a puterii de decizie a individului, ci ca afecțiuni în care modelul patologic de alimentație evoluează în bună parte independent de puterea de decizie a individului.

Mai ales că se știe de mult că tulburările alimentare apar frecvent în asociere cu alte afecțiuni psihiatrice, cum ar fi sindromul depresiv sau cel anxios, precum și alături de diverse adicții.

Tot mai multi medici recomandă asocierea psihoterapiei în tratarea obezității 
și tot mai multe voci privesc tulburările alimentare ca pe o psihopatologie.

Aproape întotdeauna la obezitate se ajunge după mai multe episoade de mâncat compulsiv.

Nu e de mirare că DSM 5 îl recunoaște ca o boală de sine stătătoare.

Nu este firesc să faci ceva care îți provoacă un rău fizic și să repeți acest lucru.

Iar mâncatul compulsiv nu se oprește până când persoanei nu îi este rău fizic de la distensia gastrică exagerată. 

Prin repetare, stomacul se tot destinde și este nevoie de o cantitate din ce în ce mai mare de alimente pentru senzația pe care persoana o percepe ca de sațietate, dar ea este, de fapt, de distensie gastrică exagerată (de prea-plin).

DSM -5 are un paragraf special în care precizeaza: ”În încheiere, obezitatea nu este inclusă în DSM-5 ca tulburare psihica”. Oare de ce autorii au simțit nevoia acestei precizări? Sigur, obezitatea este rezultatul unui aport caloric excesiv raportat la consumul energetic al organismului. Dar, posibil, pe măsura ce educația nutrițională va fi tot mai răspândită în populație, acest gen de patologie (obezitatea) se va selecta tot mai mult din rândul celor care au o tulburare psihologică ce o declanșează și/sau o întreține.

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat pentru Asociatia pentru educație medicală și lifestyle ”Alegefericirea”, Dr. Roberta Rosca.

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.

3 Comments

  1. neagu spune:

    Care este remediul pentru mancatul compulsiv?

    • Roberta Rosca spune:

      Buna.
      Exista un ”remediu” rapid, prin implementarea unor tehnici de scurta durata, care de fapt urmaresc sa diminueze pagubele si sa creeze obiceiuri sanatoase. Din pacate, odata ”reprimat” un obicei care ne-a ajutat sa supravietuim, cumva se va forma pe nesimtite un altul la fel de nesanatos…
      Aceste remedii rapide, care ajuta pe termen scurt trebuie intarite cu psihoterapie care te ajuta sa constientizezi adevarata problema si sa o rezolvi ”de la radacina”. Pentru mai multe detalii poti acizitiona cursul de psihonutritie sau iti poti face programare la o sedinta on line.

    • Roberta Rosca spune:

      psihoterapia. Mancatul compulsiv este o patologie care se trateaza prin psihoterapie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *