Nu i-am iertat – Doctor de emoții

Nu i-am iertat. Doctor de emoții sau nu.

I-am iertat pe toți.

Dar nu și pe ei.

Nu mai cred de mult că este total în puterea noastră să decidem asupra destinului, vieții…

Nu mai cred de mult că lucrurile se aranjează așa cum e mai bine pentru tine…

Nu mai cred de mult că ne putem influența în totalitate mersul, trecerea, zborul…

Cred că putem să încercăm, să învățăm, să evoluăm, să cădem și să ne ridicăm, să ne îndârjim și să ne răzgândim, să tolerăm și să ne revoltăm, să iubim… cu patimă sau mai domol…mai tandru sau mai posesiv…mai vremelnic sau mai întru veșnicie… și să urâm în egală sau inegală măsură…

Cred că este în forța noastră vitală să vrem sau să considerăm că nu merită, să cerem sau să dăruim, nu neapărat același lucru, nu neapărat acelorași oameni…să ne bucurăm, să ne întristăm…să ni se pară ora lungă și ceasul scurt, casa mică și odaia mare, avionul lent și bicicleta rapidă…sau poate invers…

Cred că oamenii pot fi buni într-un context și răi în altul, cred că vara nu e întotdeauna cald și nici iarna nu e întotdeauna frig, cred că psihopații pot părea geniali și oamenii echilibrați pot fi disprețuiți și considerați ”insuficienți de”….

Și continui să cred că nu e nimic de demonstrat, nimic de dovedit, nimic de comparat…

Am întâlnit oameni care m-au iubit, oameni care m-au umilit… care m-au aplaudat, care m-au uitat…

Am întâlnit oameni care mi-au spus că eu am ”atras” răul din viața mea…alții care mi-au spus că doar eu îl pot îndepărta…

unii care s-au bucurat că mi-am putut ”duce” crucea…alții au chicotit că e prea ușoară, sau prea mică…

unii care mi-au întins o mână, alții care nu s-au lăsat până nu au băgat mâna lor în buzunarul meu…

În timp i-am iertat pe toți.

Și pe cei răi, și pe cei prea buni. Și pe cei indiferenți, și pe cei prea intruzivi. Și pe cei superficiali, și pe cei dureros de emoționali.

O singură categorie nu am putut niciodată să iert: pe cei ce mi-au spus că nu va trece.

Pe cei ce mi-au spus că nu voi reuși. Pe cei ce mi-au spus că nu se poate.

Pentru că orice am trăit în viața asta, bun sau rău, la un moment dat a trecut, s-a rezolvat, s-a putut…

Poate nu în formula pe care mi-am imaginat-o, poate nu în formula care atunci mi se părea cea mai bună, dar toate au trecut, s-au rezolvat, s-a putut.

Instincul nostru de auto-actualizare, cum îl numește Jung, de continuă schimbare, cum spune Adler, de exprimare a naturii proprii, cum explica Maslow…ne împinge să evoluăm.

Alte articole despre doliu, pierdere, viață și …moarte:

• sensul vietii si al mortii: factori de sanatate psihica
• revenirea dupa despartire
• doliul: despre frica de moarte
• ce se face cu doliul de la usa inimii. invataminte
• divortul – trauma sau firesc in societatea de azi?
• cand se termina doliul? am numarat pana la 10
• despre pierdere
• seara de ajun: resemnificarea emotiilor
• doliul: tipare si travalii
• singuratatea de dupa moarte

Dacă și tu ești într-un moment de impas și nu vrei să crezi că e imposibil, apasă cu încredere pe butonul ”programează-te”. Scrie-mi ce te doare.

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.