Seara de Ajun – resemnificarea emoțiilor

Se spune că învățăm viața mai ales în copilărie.

Atunci se crează în creierul nostru scheme emoționale mai mult sau mai puțin …adaptative în funcție de ce noroc am avut.

Și apoi nu facem altceva decât să retrăim emoțiile de-atunci. 

Cel mult putem să dăm o altă perspectivă poveștii…

Se numește, mai sofisticat, o resemnificare.

Dar emoția…emoția rămâne doar aceea pe care ai trăit-o!

Poți învăța sau reînvăța gânduri…comportamente…Emoțiile le poți simți, însă, doar dacă le-ai trăit.

L-a cunoscut pe Moș Crăciun când era deja mare. Nu venise pentru ea.

Venise pentru sora ei… ajunsă la vârsta la care să-și poată aminti… consideraseră părinții.

Ea a învățat conștiincioasă poezia. A repetat-o îndelung în fața oglinzii. S-a pieptănat, și-a împletit codițe și a așteptat cuminte să vină seara.

Sora ei a fost chemată prima. Vedea prin ușa întredeschisă că Moșul era cam uscățiv și avea șoșoni identici cu cei ai vecinului. Dar a așteptat serioasă.

Când au strigat-o și pe ea, atmosfera nu mai era prea festivă. Tatăl se juca cu sora ei, mama îi servea Moșului un păhărel de vișinată și cu toții se amuzau de isprava soră-sii!

Serile de Ajun, mai mult decât Crăciunul în sine, erau pentru ea… amintirea Sărbătorilor.

A celor din copilărie…marcate de lipsa banilor, de lipsa dorinței oricui de-ai oferi cadouri…pentru că, nu-i așa?, ar fi fost o risipă nejustificată…

A compensat asta mulți ani în care cumpăra frenetic și împacheta cu sârg pentru toți oamenii din viața ei, încă de prin noiembrie…fără să observe că din ce în ce mai mulți dintre ei nu aveau nevoie de cadourile pregătite cu drag și alese cu grijă.

Poate pentru că oamenii preferă să-și cumpere singuri, poate pentru că nimic nu-i mai mulțumește, poate pentru că, de la lansarea unei dorințe și până la Sărbători, dorința se schimbă, pentru că nestatornicia și deșertăciunea sunt in ADN-ul nostru de ființe umane.

A aflat că Sărbătoarea asta este despre Iisus destul de târziu. Când a învățat să citească.

Printre cărțile rămase de la bunicul ei erau și unele care menționau asta.

Părinții i-au spus, când a întrebat, să vorbească mai încet… că o să afle ea mai multe când va crește mai mare.

Nu era sigură că o ascultă cineva, dar și-a spus poezia convingător. Moșul s-a scuzat că nu i-a mai rămas mare lucru în sac și i-a întins o pereche de mănuși.

Maică-sa a lămurit lucrurile, cum că dulciurile ar trebui împărțite.

Ce mai rămăsese, desigur. Pentru că soră-sa începuse deja cea mai mare parte dintre ele: mușcase din ciocolată, împrăștiase bomboanele pe covor…

Asta a fost pentru ea o lecție de viață: nu întotdeauna cel ce-și pregătește îndelung prestația este cel ascultat. Și oricât de frumos și pertinent vorbești e posibil să nu conteze.

Amintirile curg repede și monoton cu brazi de Crăciun anemici și multe mânuși de ață primite cadou.

Mânușile alea se udau ușor și mâinile îi înghețau inevitabil toată iarna.

Ura bulgăreala, ura săniuța… pentru că ura durerea aceea surdă a mâinilor înghețate, roșii- vineții în mănușile de ață ale lui Moș Crăciun.

Apoi amintirile din Ajun erau amintirile venirilor acasă.

Erau ca o paranteză la viața tumultoasă. Fie ea de student, de proaspăt angajat, de manager…

Întâi venea cu trenul. Neîncălzit. Aglomerat. Mirosind a bucate, a sudoare și vin. Și oamenii vorbeau despre speranță. Și ea, îndrăgostită, ignorând totul agățată la pieptul iubitului ei…

Oamenii se cinsteau, povesteau tradiții din copilărie, se grăbeau să ajungă acasă înainte să apară colindătorii, plănuiau să meargă la biserică.

Apoi cu mașina. Din ce în ce mai dotată, din ce în ce mai mare, din ce în ce mai plină de daruri.

Făceau slalom printre cetele de copii veniți cu pițărăii, printre gospodinele care în focul ultimelor pregătiri ”dădeau o fugă” la cumnata sau la doda să ia tava ”a bună” pentru friptură sau pentru cozonac, sau grupuri de bărbați și femei adunate în stradă să-și împărtășească ultimele bărfe aflate la piață unde se duseseră cu varză murată la vânzare.

Ascultând colinde de import, urmăreau an de an cum lumea învață să se împodobească. În satul asta erau anul trecut doar trei instalații montate afară, anul ăsta sunt zece…la anul vor fi la toate porțile și încet, încet sarcina luminițelor trece la primărie…și vai!

Au fost și ani în care singurele luminițe erau cele de la primărie…și ani în care numărau casele locuite…ascultând colinde românești cu inima tristă a nostalgie…încet, încet Sărbătoarea își recăpăta paradoxal nuanța biblică…

Până când n-au mai venit nici ei acasă.

Petreceau prin hoteluri, minunându-se de tradiții cosmetizate, iar copiii lor nu avea să mai știe de obiceiurile simple din zona lor de baștină…

Mergeau la biserica din stațiune preț de a aprinde o lumânare…

Ajunul de Crăciun a căpătat apoi parfumul târgurilor nemțești cu vin fiert, turtă dulce și cârnați…și mai apoi s-a pierdut aproape de tot scăldat de soarele și valurile unor țărmuri în care Crăciunul este doar o dată în calendar.

Un loc în care mulți oameni vin și se bucură când văd globuri și fundițe roșii…și dintr-o dată nu mai este nici despre Iisus, nici despre Moș Crăciun, ci doar despre veselie și un pic, dar doar un pic despre a fugi de  viața ta…

În fiecare an, Ajunul rămânea pentru ea un prilej de a resemnifica emoții.

Privea brăduțul mic, în ghiveci, împodobit până la refuz cu globuri de amintiri și se întreba a câta oară? ce nume are emoția aceea… mereu aceeași, care înglobează

• nevoia de apartenență la o familie, la o tradiție,
• nevoia de pauză de la greutățile vieții (fie ele și simple inconveniențe cotidiene),
• nevoia de a iubi,
• nevoia de a fi iubit,
• nevoia de căldură,
• nevoia de cântec,
• nevoia de zâmbet,
• de ritualuri,
• nevoia de a fi înconjurat de oameni dragi,
• dar și de a fi suficient de liniștit și de ”singur” pentru a-ți asculta vocea sufletului…Și pentru prima dată a realizat că toate aceste nevoi generează o emoție unică, puternică. Și pentru că această emoție are nevoie de un nume, a numit-o Seara de Ajun.

Seara magică în care uităm ce ne-a durut…

…știind că durerile, odată înțelese și depășite, ne fac mai puternici…

o seară magică în care sperăm că, odată cu nașterea aniversată în noaptea aceasta, de mâine va fi mai bine, mai cald, mai curat și mai vesel…

și uităm că am sperat la fel și anul trecut

și credem cu toată ființa noastră că va mai exista un portal care ne permite să ne transformăm cu toții în oameni mai buni care pot să dăruiască, care pot să primească și care pot să se bucure intens, fără să taie colțurile, că există Crăciun, că fiecare zi e un fel de Crăciun.

Dacă ești singur de Ajun și vrei să povestești cu cineva, nu ezita să lași o întrebare, un gând sau, poate, un răspuns…

Alte articole despre psihoterapie:

• de ce apelam la psihoterapie
• sensul vietii si al mortii factori de sanatate psihica
• criza de la mijlocul vietii: teorii experiente personale
• psihoterapia focalizata pe emotii. puncte de reper
• psihoterapia experientiala focalizata pe emotii
• revenirea dupa despartire
• doliul: despre frica de moarte
• rezilienta: pacat de ea. era frumoasa
• constelatia intentiei este despre tine
• modelul de atasament si dezvoltarea creierului
• tulburarile de comportament alimentar

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.