Când viața îți cere să dai prea multe examene

Viața mea a avut parte de prea multe examene.

Nu mai vreau, nu mai pot… mi-aș dori să nu mai fie nevoie să dau atâtea examene!

De câte ori se strică centrala, sau se sparge o țeavă, sau se strică o ușă…simt că mă așteptă încă și încă un examen.

Ca și când ar trebui să dovedesc și de data asta că pot să fac față…că sunt în stare să găsesc o rezolvare la orice problemă îmi pune viața în cale.

Cu timpul am învățat să fac compromisuri: uneori nu-mi pasă dacă se rezolvă în cel mai ieftin cu putință…alteori nu-mi pasă dacă se rezolvă cel mai repede cu putință…încerc (maxim) să nu fac rabat de la calitate, pentru că am învățat că asta se poate întoarce împotriva mea…la un moment dat.

În timp am învățat inclusiv să nu-mi complic singură prea tare existența:

• am renunțat la electrocasnice încastrate (pentru că asta presupune un fel mai elaborat de a fi înlocuite sau reparate),
• dau bacșișuri generoase în speranța că pot păstra relația cu un meșter sau altul (deși deseori, la următorul apel, aflu că a plecat în străinătate sau nu se mai ocupă…)
• cumpăr obiecte de calitate și adaug deseori prelungiri de garanție cu gândul că viața mea va fi un pic mai ușară (dar, mai mereu, apar neprevăzute)

Fiecare consult sau analiză medicală le simt ca un examen pe care corpul meu (biciuit de stress, nopți nedormite, dulciuri ca să pot trece peste următorul moment neplăcut, cafea, regimuri hiperproteice periodice pentru a ține în frâu kilogramele) îl dă în fața propriei sale genetici.

Nu mai vreau, nu mai pot și mi-aș dori să nu mai fie nevoie să dau atâtea examene!

M-am încăpățânat să trăiesc într-o lume în care nu m-a dorit nimeni și, cumva, parcă nici nevoie de mine nu a avut nimeni decât, poate, sporadic…

Mă încăpățânez să trăiesc.

Mă încăpățânez să-mi tot asum examene în fiecare zi.

Unele mai simple, altele mai complicate.

Unele cu miză…mai mare, mai mică…din ce în ce mai puține doar de amorul artei…

Nefăcând parte din nici un grup, mă simt deseori ca un pusnic care are doar natura sau poate Divinitatea de partea lui, dar nu reușesc să-mi însușesc seninătatea acceptării eșecului…

Ca și când, de fiecare dată, cu fiecare examen trecut, mă împotrivesc unui fel de moarte care m-a pândit de când mă știu…și fiecare ”victorie” este un fel ciudat de-a mai ”câștiga” o zi, o secundă.

Nu mai vreau, nu mai pot și mi-aș dori să nu mai fie nevoie să dau atâtea examene!

De atâtea ori am trecut prin evaluări.

Cele mai multe pe care nu le-am solicitat.

Multe pentru că așa este uzanța ca să primești dreptul de a trece în etapa următoare.

Atîția oameni au simțit să eticheteze în mine propriile lor nefericiri pentru că da, nu e firesc tu, ca om, animal social, să îndrăznești, să reușești, să supraviețuiești… de unul singur.

Deși eu, una, nu mi-am propus, nu mi-am dorit niciodată să reușesc ”de una singură”, ci doar am ales să merg înainte, chiar și când nu era nimeni lângă mine.

Nu mai vreau, nu mai pot și mi-aș dori să nu mai fie nevoie să dau atâtea examene!

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Eu am ales să fiu simultan empatică și conectată cu știința. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre. Iar biologia este modelată de mediu, dar și de semnificația pe care o dăm întâmplărilor vieții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.

Dacă vrei să vorbim, apasă pe butonul ”programează-te”