Atașamentul și dezvoltarea creierului

ce-o să faci în viață?
Cum ai vrea să-ți câștigi existența?
februarie 27, 2021
minutul de optimism
Minutul de optimism – de Ziua Femeii 2021
martie 8, 2021

Când se naște un copil, el vine pe lume cu o serie de instincte pe care natura le-a selectat ca fiind esențiale pentru supraviețuire si pentru dezvoltarea sa ulterioara. 

Așa sunt : foamea, frica, setea, nevoia de a se atașa de cineva, de a se lăsa îngrijit
Pentru că da, puiul de om este dependent de îngrijirea pe care o primește de la părinții săi sau de la alte persoane … pe care le numim de îngrijire…  si este dependent o perioada foarte lunga de timp. Mai lunga decât la oricare alt mamifer. 

Instinctele cu care ne naștem sunt, la nivelul creierului un fel de … circuite prestabilite… care pornesc de la o nevoie, declasează emoții, iar emoția determina o acțiune. 

La începutul vieții toți copii au nevoia de siguranță, simt frică de zgomote puternice, sau de întuneric, sau de persoane străine (și asta e emoția)… si plâng, sau măcar se foiesc (si asta e acțiunea). 

Daca lângă ei sunt adulți calmi și calzi care liniștesc bebelușul, acesta învață sa-si calibreze emoțiile, sa-si înțeleagă nevoile.

Învață ca e ok sa semnaleze un disconfort, dar nu e nevoie sa o facă nici prea tare, nici prea mult timp, învață să nu se lase copleșiți de emoție, pentru că vor primi ajutor pentru a-și satisface nevoia. Acești bebeluși încep să dezvolte un model de atașament sigur sau securizant.

În relație oamenii din jurul lor, încet, încet, bebelușii învață să simtă bucurie când nevoia lor de relaționare este satisfăcută și semnalizează această emoție cu un zâmbet.

Se spune ca ”Este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil echilibrat”. Și nu e chiar o glumă. Bebelușul învață că mama îi răspunde când plânge de foame, că bunica îi răspunde când plânge că are scutecul plin, că sora îi răspunde când se simte singur, iar tata îi răspunde și îl alină când simte că ceilalți îl copleșesc cu atenția lor… învață astfel să-și înțeleagă, să-și identifice corect și să semnalizeze corespunzător nevoile. 

Daca părintele ignoră in mod constant și repetat bebelușul, acesta învață ca a semnaliza ceea ce el percepe ca fiind un pericol este inutil pentru ca nu-l va ajuta nimeni.  Poate părintele îl hrănește, îl schimbă, îl ia în brațe, dar nu reușește să se conecteze cu bebelușul, să-i transmită liniște și protecție…astfel chiar dacă nevoia e satisfăcută, emoția rămâne. Și asta nu înseamnă ca bebelușul va rămâne, data viitoare, liniștit in fata pericolului, sau ca nu va percepe ca fiind un pericol sau un disconfort…ci doar va învață să nu-l mai semnalizeze. Acești bebeluși dezvoltă un model de atașament evitant.

Deși pare că puterea e înăuntrul lor și, poate, mulți vor admira acest copil devenit ulterior adult, independent și aparent echilibrat, el rămâne fragil în interiorul său. Fie că este retras, fie că este sufletul petrecerilor, relațiile lui rămân superficiale pentru că el crede mereu că nu știe, nu poate să-și exprime nevoile…

Daca părintele răspunde la semnalele bebelușului inconstant uneori prea târziu, alteori la timp, alteori deloc, copilul mic va învață fie ca trebuie sa plângă mai tare sau mai mult timp, fie ca trebuie sa semnalizeze “altfel” – sa țipe de exemplu pentru a primi ajutorul, pentru că ajutorul vine cumva, dar nu mereu atunci când are el nevoie si va creste interiorizând anxietatea acestui vine sau nu vine. Se dezvolta astfel un model de atasament anxios sau ambivalent. 

De data asta pare că bebelușul lasă puterea de decizie la latitudinea exclusivă a celeilalte persoane, dar, de fapt, el se străduiește să învețe limbajul celeilalte persoane și asta îl epuizează emoțional. El simte nevoia sa, știe că are nevoie de ajutor, știe că într-un fel acel ajutor vine, dar nu știe nici când și nici de ce. El crește crezând că e defect și că nu poate învăța limbajul emoțional, lăsându-se copleșit de emoția pe care el crede că nu o poate semnaliza corect…

Daca părintele in loc sa-l liniștească pe bebeluș îl pedepsește pentru ca a semnalizat un pericol, sufletul bebelușului se rupe in bucăți: nu mai știe unde e pericolul cel mai mare… si dezvolta un atașament dezorganizat

Modelele de atașament se conturează in copilăria mica si cu cât sunt mai solid înrădăcinate cu atât sunt mai greu de schimbat. Ele nu sunt determinate genetic.

Un copil poate dezvolta modele de comportament diferite cu diferiți membrii ai familiei sau diferite persoane de îngrijire.

Modelul dominant de atașament este cel dezvoltat cu persoana în care are cea mai mare încredere.

Atașamentele se modelează pe parcursul întregii vieți. Apariția și modelarea lor a fost pusă în evidență de experimente de neuro-știință.

Pe măsură ce bebelușul creste si devine adult, influențarea modelelor de atașament se face mai dificil si este nevoie de relații importante, exercitate un interval suficient de mare de timp pentru a produce schimbări. 

Un studiu făcut in America pe 17 cupluri de îndrăgostiți au arătat, prin măsurători RMN, faptul ca pe măsură ce timpul cat aceste cupluri experimentau iubirea împărtășită depășea mai multe luni (minim 8-10), in creierul lor se activau ariile corespunzătoare atașamentului întărindu-se sau ajustându-se atașamentele principale, dezvoltate in copilărie. 

Atașamentul nu este doar un model teoretic, didactic pentru a explica într-un mod coerent si ordonat comportamentul oamenilor in relații.
El implica modificări importante apărute in creierul bebelușului pe măsura ce, in relație cu persoanele de îngrijire, dezvolta diferite modele de atașament. 

S-au realizat experimente cu ajutorul calculatorului care au măsurat timpul de reacție pentru recunoașterea unui cuvânt apărut pe ecran. 
Acest timp de reacție era influențat diferit, in funcție de modelul de atașament pe care il avea persoana implicata daca înaintea cuvântului se proiectau pe ecran in doze subliminale (imperceptibile pentru ochi)cuvinte care aveau conotații pozitive sau negative.
Sau, mai concret, timpul de reacție era influențat diferit in funcție de atașament la proiecția subliminală a numelor persoanelor importante din copilăria subiecților. 

Cea mai mare importanță în reglarea emoțională a puiului de om o are mama sa. Sistemul limbic, acea parte a creierului răspunzător pentru emoțiile noastre se dezvolta inca din perioada intrauterina.

O mama conectata cu fătul, calma si odihnita, va simți si va putea sa regleze emoțiile acestuia emoții care abia se conturează. Așa se explică de ce unii bebeluși sunt mai calmi și mai cooperanți decât alții, încă de la naștere, în aceleași condiții de sănătate și îngrijire.

Așa încât, dragi părinți, oricât de obosiți, tracasați sau plictisiți ați fi, gândiți-vă că de vorba bună si mângâierile voastre in miez de noapte depinde dezvoltarea creierului copilului vostru. 

Vouă cat de greu este să vă dedicați bebelușului vostru? 

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat pentru Asociația pentru educație medicală și lifestyle ”Alegefericirea”, Dr. Roberta Rosca.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *