Să fii un om asumat – cum mi-am scurtat vacanța

comunicarea
Cum comunicăm – importanța lui ”ce mai faci”
iulie 22, 2021
Revenirea după o despărțire
august 1, 2021
alegefericirea

Este important în viață să fii asumat. 

Ești cine ești.

Vrei să evoluezi? Perfect. Cunoaște-ți și recunoaște-ți punctul de plecare.

Soluția fericirii este să accepți cine ești, de unde pleci acum în evoluția ta, în aventura vieții tale de aici înainte. 

Azi ești aici. Cine știe unde vei fi mâine!

Azi ești așa. Cine știe cum vei fi mâine!

Nu-ți epuiza energia purtând măști.

Folosește puterea ca să ajungi acolo unde vrei, dacă vrei…

 

N-am vrut să fac economie.

Dar, sigur, a contat și asta la un moment dat, în decizia finală.

Am vrut mai degraba să scap (cumva) de eticheta “snoabă” pe care o mai vedeam în ochii cunoscuților când povesteam amintiri de vacanța.

M-am gandit anul asta să incerc un hotel de 3 stele.

L-am ales la recomandarea unor amici.

Hotel Central.

Ce-i drept, de central e central! Cam aici s-ar epuiza … avantajul.

Si poți să mergi cu animalul de companie. Big like!

Acestea fiind spuse, incepem să ne cam împotmolim.

Inca de la …parcare.

Cum am ajuns, spațiul de lânga hotel unde poți opri masina (citește vreo 10-20 de locuri, cam câte camere are hotelul pe un etaj) plin ochi.

Nimeni să te îndrume.

Noroc cu baieții de la un hotel din vecinătate (de 4 stele, deh!) care m-au lasat să opresc la ei până lămuresc lucrurile. Si, draguți, mi-au cărat și bagajele.

La recepție…stupoare.

Aflu că parcarea este pe principiul “cine apucă” si  “descurcă-te singur”.

Desi erau 2 microbuze și mai multe mașini cu număr de Constanța lânga hotel, doamnele de la receptie nu au putut sa-mi spuna daca in parcare sunt oaspeții hotelui, dacă urmează să plece cineva în curând, eventual microbuzele…dar mi-au cerut cu vehementa numarul mașini să-l treaca pe fișa de cazare (cam pen’ce că nu m-am prins?)

Hotelul găzduia o tabăra de copii (varsta medie părea sa fie 10 ani), aveam să aflăm curând.

Noi nimerisem ca nuca-n perete!

Ne-am înarmat cu răbdare.

In definitiv venisem la mare, la odihna si relaxare.

Gradina hotelui draguță, ingrijită.

Hai! Ca nu-i chiar așa de negru…până am ajuns in camera.

Camera (cu vedere la mare pe nota de plată) dadea spre terasa restaurant cu pișcina.

Marea se zărea doar dacă stateai în cel mai din dreapta colțisor si asta numai când te ridicai pe varfuri!

Nu-i nimic, sa ne relaxam zic!

De asta am venit la mare, respirăm adanc…mare greseala, aveam sa constatăm pe înserat.

Am plecat deocamdata pe malul marii, cu cățelul din dotare cu tot.

Soare, frumos. Vreme splendida, miros de mare.

Statiunea curățică, desi la inceput de sezon. Pregătită de oaspeti in proportie destul de mare, mai ales comparând cu alți ani.

Aproape toate zonele de plaja erau amenajate si pline de oameni dornici de soare. In centrul statiunii, un restaurant grecesc l-a tentat pe Bogdan. Mâncare gustoasă, zice el. Oameni amabili, pot spune eu.

Ne-am plinbat pe plajă amuzați de ghidusiile catelușei Tessy.

Ne-am udat picioarele in spuma marii. Era aproape minunat!

Uitasem de hotel. Cât de rău poate să fie? Să inceapa vacanța!

Am mâncat la Fabaria. Pe plaja, cu picioarele pe nisip. Ador! Este pentru noi o oprire devenita traditie in Mamaia. Mancarea excelenta, ca de obicei. Am luat paste. Bogda ceva cu piept de pui si smantana, eu cu legumele verii. Ambele grozave! Chiar si Tessy (cațelusa noastra Yorkshire) a fost mulțumită de cele cateva bucatele de carne pe care le-a primit.

Iar limonada cu pepene galben, bestială!

Părea ca nimic nu ne poate tulbura vacanta. Ne intoarcem obosiți la hotel. Picioarele noastre sunt recunoscatoare  pentru dușul fierbinte.

Nu e internet. Nu e internet? Dar am primit asigurare ca exista. Am primit si parola! Abia se târâie. Poti cel mult sa rulezi Facebook, dar fara sa deschizi articole… OK. Trecem si peste asta. Suntem in vacanta. Si obositi.

Ne asezam in pat.

Nu, nu sa dormim. Asta nu se poate. Geamurile bubuie de muzica intens intelectuala (nu ca Wagner ar fi avut mai mult success cu noi la ora aceea!). Deci muzica lăutăreasca, de petrecere.

Pe la 24.10 (adica după miezul nopții, când răbdarea noastra dădea si ea semne de oboseala) abordăm Receptia care ne asigura că o să sune urgent să dea muzica mai incet, că nu e in fiecare seara, doar azi a fost o petrecere pe terasă…

Odată reveniți in camera asteptăm minunea. Cătelul incepe sa latre!

Dinspre restaurantul de la fereastra noastra erupe un cor pe multe voci cantând cu patima “Mulți ani trăiasca”.

Incercăm să bănuim cam ce a băut fiecare. Nu am reusit sa identificam sortimentele de alcool, dar ne-am dat seama de cantități: destul de mult, mult și foarte mult!

Adormim epuizați intr-un final, legănați de tonalitati ce păreau de țambal.

Nu se lumineaza bine de ziua si ne trezeste cățelul. Mă linge pe mana si face tumbele obișnuite când cere apă sau mâncare.

Ma ridic nedumerită. Inca nu e timpul pentru masă si apa i-am pus aseara proaspată in castron.

Ii arat ca are apa. Cațelul nu vrea sa bea…

Imi pun ochelarii să văd mai bine: pe langa castronul cu apa era autostrada de…furnici. Câteva isi gasisera deja obștescul sfârsit si pluteau tragic în apa din castron.

Era tot ce lipsea. Curăț cum pot, cât pot cu servetele umede.

Schimb apa, schimb locul, reusește cațelul sa bea.

Coborâm la micul dejun, am de gând să anunț recepția despre furnici când plecăm catre plaja.

Stau la coada printre pusti gălăgioși de 8-10 ani vreo 20 de minute să iau o gură de omletă, 2 felii de ardei si una de roșie.

Mai era disponibil un sortiment restrâns de mezeluri, ceva brânza telemea și ouă fierte.

Când tocmai credeam că pot să mănânc oarecum liniștită pe un colț de terasa, un puștan din tabără se impinge cu un altul și felia de roșie ajunge de pe farfurie pe bluza mea.

Râd amuzată de privirea antrenorului care însoțea copiii și care era gata, gata să mă apostrofeze pe mine că am stat în calea elevilor lui.

Mă hotărăsc să-i fac pe plac și să dispar din peisaj.

Predam camera si părăsim perimetrul fără regret.

Sunt snoabă.

Și probabil așa o să mor.

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *