Tulburările de comportament alimentar (sau ale instinctului alimentar) se caracterizează printr-o afectare persistenta a obiceiurilor alimentare (sau legate de alimentație), având ca rezultat consumul necorespunzător al hranei, fapt care aduce prejudicii sănătății fizice și/sau funcționării psihosociale.
Factorii cauzatori și de menținere reprezintă o combinație complexă a factorilor de risc genetici, socio-culturali, psihologici, biologici și de dezvoltare (Culbert, 2015)
Au fost stabilite criterii de diagnostic pentru:
– pica (consumul persistent sau inadecvat de substanțe necomestibile sau fără valoare nutritivă)
– tulburarea de ruminație (regurgitarea cu repetiție a mâncării după fiecare masă. Indivizii înghit mâncarea, fără a manifesta senzații de vomă sau dezgust, dar o readuc, involuntar, de cele mai multe ori, în cavitatea bucală, o mestecă și o înghit din nou sau o scuipă)
– tulburarea de aport alimentar de tip evitant/restrictiv (evitarea sau restricția în ceea ce privește ingestia de alimente. Pacienții au o lipsă totală de interes în ceea ce privește consumul de alimente)
– anorexia nervoasă
– bulimia nervoasă
– tulburarea de alimentație compulsivă.
Dacă primele 3 sunt mai des întâlnite la copii sau în situații speciale medicale (de ex pica gravidica, sau pica din schizofrenie, etc ), ultimele 3 sunt mai frecvent găsite la adulți, deși, de multe ori, au debutul în adolescență.
Tulburările de comportament alimentar sunt diverse, incluzând tulburări al căror tablou este mai vag descris, dar cu implicații la fel de serioase asupra vieții și sănătății individului, notate în DSM-5 în categoriile:
– alte afecțiuni de hrănire sau alimentație “Other Specified Feeding or Eating Disorder” – OSFED). Tulburarea de alimentație compulsivă a fost inclusă aici până în 2003, când a fost prezentată în DSM 5 separat.
– tulburări de hrănire și alimentație nespecifice “Unspecified Feeding or Eating Disorder” – UFED).
În aceste ultime categorii intră:
– ortorexia (condiție medicală severă, caracterizată prin obsesia sau dependența de o alimentație sănătoasă, precum și stabilirea unor regimuri alimentare drastice din dorința de a mânca cât mai sănătos)
– mâncatul nocturn,
– ronțăitul între mese – consecința fiind alterarea metabolismului cu sau fără instalarea supraponderii / obezității,
– absența unui orar alimentar dictat de senzația de foame,
– preferința strictă pentru anumite grupe alimentare,
Anorexia nervoasă
A fost recunoscută ca tulburare mentală încă de la începutul secolului XIX.
Este o boală caracterizată prin restrângerea majoră și de durată a aportului de alimente, alături de existența unui sentiment de teamă față de supraponderalitate și față de câștigul în greutate.
Întotdeauna se asociază tulburări de percepție generală sau localizată a greutății corporale. Un pacient cu anorexie se vede, în mod clasic, ca fiind supraponderal sau obez, când în realitate este mult sub greutatea normală.
Mortalitatea este ridicata, cu peste 5% pe deceniu ulterior diagnosticarii, fie în urma unor complicații medicale, fie în urma suicidului (Sullivan,1995)
Nu există îndoiala că anorexia este o boala distinctă. Totuși ea reflecta un puternic factor cultural. Anorexia nu este cunoscută în culturile în care accesul la mâncare este restricționat, iar foametea este o reală posibilitate.
Apare însă în societățile dezvoltate, unde, pe de o parte există o reclamă constantă în a asocia mâncatul cu starea de bine, iar accesul la mâncare este facil și, pe de altă parte, există preferințele sociale clare către trupul foarte subțire (fotomodelele cu talia zero).
Anorexia ar putea astfel să apară ca o reacție la imposibilitatea gestionării celor doua emoții diametral opuse, dar promovate social deopotrivă.
Principalele manifestări sunt:
– pierdere importantă în greutate (cel putin 15% sub standardele normale), însoțită de aspirația de a slăbi în continuare – (Grillo si Mitchell, 2010)
– tulburări de evaluare a greutății și formei corpului (În dese cazuri, chiar dacă pacientul e de acord că nu este supraponderal, își vede abdomenul sau coapsele ca exagerat de mari, fără ca aceasta să aibă corespondență cu realitatea.)
– preocupare obsesivă față de calorii și alimentație, dar și față de exercitiul fizic
– depresie
– hipotensiune, bradicardie, anemie
Pacientul își măsoară obsesiv greutatea sau circumferințele zonelor care i se par exagerat de „grase”. Stima de sine este influențată mult de variațiile de greutate corporală.
O creștere a acesteia este percepută ca un eșec esențial. Un element important este lipsa percepției comportamentelor adiacente ca fiind aberante. Pacientul nu sesizează că se comportă anormal din nici un punct de vedere.
În DSM-5 sunt sesizate unele modificări în diagnosticul anorexiei nervoase: astfel refuzul de a mânca și teama de a lua în greutate sunt înlocuite cu focalizarea asupra unor ”comportamente care mențin greutatea la un nivel scăzut” (Paris J, 2015). Și este înlăturată obligativitatea de a exista amenoree, pentru a se pune diagnosticul.
Complicațiile sunt multiple, cele cardiovasculare, de scădere a imunității și psihoneurologice fiind cele mai importante.
Într-un mic studiu realizat prin completarea unor chestionare, desfășurat în Israel, persoane de sex feminin de diverse vârste din mediul urban au fost întrebate ce opinie au despre anorexie.
Spre uimirea oamenilor de știință, respondentele s-au arătat invidioase pe persoanele bolnave de anorexie, considerându-le norocoase pentru că sunt slabe și nu au poftă de mâncare.
Acest aspect a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de puține informații se cunosc în legătură cu tulburările de comportament alimentar. (Corina Coravu)
Tot mai mulți oameni au devenit preocupați de greutatea corporală și acest lucru poate fi bun, în măsura în care contracarăm oferta nu întotdeauna sănătoasă a industriei alimentare și suntem mai atenți la ce și cât mâncăm.
Dar aria tulburărilor de comportament alimentar, unde este încadrată și anorexia, nu reprezintă nici pe deoparte soluția ci, din contră, formează o categorie de afecțiuni ce pot conduce la deces.
Bulimia nervosa
Se caracterizează prin episoade recurente de mâncat compulsiv (cantități mari de alimente concentrate caloric sunt ingerate în perioade scurte de timp – binge eating) și prin senzația de lipsă de control a actului respectiv.
După episodul de „binge”, subiectul încearcă să compenseze prin inducerea vomei, administrarea de laxative sau diuretice, prin post absolut sau prin exerciții fizice exagerate ca timp și intensitate. Pentru a pune diagnosticul (conform DSM-5) acest comportament alimentar ar trebui să se repete de cel puțin o dată pe săptămână, timp de 3 luni. (DSM-4 menționa de 2 ori pe săptămână).
Spre deosebire de pacientul anorexic, cel cu bulimie este conștient de comportamentul alimentar anormal. În plus, greutatea sa corporală este adesea aproape de normal sau chiar superioară acestuia.
Bulimia afecteaza 1,5% dintre femei (Hudson, 2007).
Alte simptome ar fi:
Pacientul, conștient de comportamentul neadecvat, încearcă să-l ascundă de anturaj sau familie.
Elementele declanșatoare ale episoadelor de binge sunt stările negative de spirit (vină, teamă), interacțiunile stresante cu anturajul, percepția negativă a greutății sau formei corpului, plictiseala etc.)
continuarea AICI
Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!
Alte articole despre psihoterapie:
Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.
A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.
Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI
Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.
Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.
We will contact you soon.
We will contact you soon.