doliu
Cand se termina doliul? – Am numarat pana la 10
January 21, 2021
bacteriile din intestin
Bacteriile din intestin – digestie, imunitate și… siluetă
January 27, 2021

Divorțul – traumă sau normalitate? Doliu sau șansă?

divorțul - doliu, traumă sau normalitate

Divorțul – o traumă sau o normalitate în societatea de azi? Unii spun că este un altfel de doliu. Alții că e o șansă la un nou început.

Oricum ar fi perceput, pare să devină o normalitate a societății de azi.

Pare să fie aproape o regulă ca oamenii să nu se mai căsătorească gândindu-se că vor îmbătrânii împreună, ci, mai degrabă, pe principiul ”cât ține, ține”… să fim fericiți acum, că mâine nu se știe…

Chiar și așa, trăind clipa, un divorț poate fi greu de dus. 

John Bowlby (pe la începutul anilor 70) a elaborat un model al atașamentului pe care oamenii îl dezvoltă din copilăria mică. Acest model a fost pus în valoare de experimentele efectuate de Mary Ainsworth. Teoria atașamentului a fost ulterior rafinată și confirmată de numeroși cercetători atât din zona psihologiei sociale cât și din zona psihoterapiei neo-umaniste.

Ne naștem având la noi doar o baterie de instince și o uluitoare capacitate de învățare. În relație cu persoana sau persoanele care ne îngrijesc în prima copilărie începem nu doar să cunoaștem ci și să înțelegem, în felul nostru, lumea în care am sosit. 

Nu putem să ne purtăm de grijă din prima zi a venirii noastre pe Pământ. Cineva a fost dotat de natură, prin secreții hormonale specifice, să-și dorească și să se bucure că are grijă de noi. Dacă lucrul ăsta nu se întâmplă firesc, vom dezvolta atașamente ”defecte” care ne vor însoții, dacă nu le reparăm, în toate relațiile noastre ulterioare.

I-ar fi plăcut să o ia de la capat.

Merge trist. Paseste privind lumea in ochi. Si oamenii se sperie de naluca aceea nefiresc de inalta, nefiresc de tacuta, nefiresc de cutezatoare.

A construit castele de emotie, castele de credinta, castele de piatra. Toate cad. Toate trec.

Nu se poate intoarce. Dar poate fugi si incepe o noua viata. Oare? Oare experienta de pana acum nu v-a navali candva, oricat de bine ascunsa ar fi, si nu-i va pune stapanire pe suflet?

Si-a dorit mult sa fie pictorita. Cand Matei s-a intors sa-i mai privesca o data tablourile, la expozitia aceea de pionieri, atunci a stiut ca are talent. Daca si tatal ei ar fi crezut! Si-a consumat cei mai frumosi ani din viata studiind motoare si curba de disociere fier/carbon in otel si fonta. Ce legatura aveau informatiile astea cu ea?

A avut mare noroc cu revolutia. Atunci a simtit prima data ca Dumnezeu o iubeste. Nu, nu in timpul Revolutiei. A iesit pe strazi, ca toti tinerii, dar nu in cele mai fierbinti momente si nici in cele mai tragice locuri. Era o lupta interesanta, dar rolul ei l-a simtit mai mult ca observator. Nu a avut niciodata stofa de combatant. Stia ca ceva ar fi bine sa fie schimbat, dar nu definea exact ce anume din raul care o sufoca il poate atribui societatii si ce anume este apanajul sortii, al familiei, al ei insasi…

Si-a dat seama ca Dumnezeu o iubește abia catre sfârșitul lui ianuarie, sau poate era deja februarie… in sedinta in care s-au anuntat ca nu mai au repartitii obligatorii. Abia atunci a realizat ca dincolo de scoala stupida pe care o facea ar fi asteptat-o un lung sir de ani petrecuti in hale reci, in birouri sordide, neincalzite, printre oameni taiosi, care cel mult puteau sa ignore mazgalelile ei.

Si-a dat seama ca suferința ei de om ciudat, prea sensibil, prea sofisticat, prea mandru, are cumva un protector divin. Ca si cand cineva ar fi spus stop, exista o limita dincolo de care trairile nu mai pot materializa arta ci devin maladive.

A considerat atunci ca primeste o noua sansa de la viata. Asa cum i s-a parut de multe ori… oare de ce n-a fost niciodata cu folos?… sau poate a fost, doar ca ea n-a inteles.

A inceput sa călătoreasca. Mult. Obligată. Cu noul serviciu.

Era o persoana comodă.

Nu se bucura de calatorii decat cand revenea in tara. Atunci revedea imaginile stranse in suflet, abia atunci savura amintirile intalnirilor pe viu cu muzeele, cu culorile…

Incet, încet și-a facut un rost: o casă, apoi una mai mare, un soț, un copil, o familie, o carieră…

Picta rar, isi imagina ca va veni un moment in care va face numai asta, dar pana atunci mai vrea o masina mai noua, o canapea mai moale, o casa cu vedere la parc…

Era mult prea ocupata sa traiasca ceva ce credea ea ca e o viata… nu neaparat fericita, dar sigur implinita, sigur cu un grad avansat de normalitate. Si poate tocmai normalitatea era ceva care nu era al ei, care nu i se potrivea.

La un moment dat copilul a plecat la studii. Era o mare realizare? Sau un mare pustiu…

Incet, incet i s-a implinit visul de a se vedea cu sotul ei in oras aproape in fiecare seara.

I se parea minunat ca au un fel de intalnire in fiecare seara, ca atunci cand erau tineri si si-au dorit, dar erau prea ocupati, prea obositi…

Acum se vedeau mereu la restaurant sau la cinematograf, dar nu stia cum se face ca filmele erau mai mereu proaste, sonorul mereu prea tare, mancarea era adusa tarziu, sau exact azi nu aveau felul dorit…

Vorbeau fiecare despre serviciul lui, mult despre copil, si mai mult depre casa, despre masina, despre cum va arata noul televizor, noul telefon, ceva care sa ascunda cat erau de superficiali, cat devenisera de snobi, cat erau de straini nu neaparat unul fata de altul, cat mai ales fiecare fata de el insusi, fata de promisiunea facuta de fiecare in parte adolescentului din ei, ca vor face cu viata lor…

Cand i-a spus ca pleaca nu stia daca e rau sau e bine.

S-au gandit amandoi la lucrurile practice: cum sa imparta casele, scaunele, cum sa-i spuna copilului, cum o sa reactioneze prietenii…care vor ramane ai lui, care ai ei, pe care ii vor vizita impreuna in continuare…

Dupa ce a platit ultimul leu avocatului si a impachetat ultima amintire comuna, s-a intors acasa. Singura.

Un pic trista.

Un pic obosita.

I-ar fi placut sa o ia de la capat. Alta viata, alta panza de pictat, de tesut, de visat…

Există un tip de atașament numit securizant, sănătos, în care copilul sau omul adult știe că poate pleca să exploreze lumea, dar mama lui îl va aștepta întotdeauna ca o bază de siguranță. Cei mai mulți oameni au dezvoltat un astfel de atașament, din fericire. Pentru ei divorțul e dificil din perspectiva adaptării la nou, din perspectiva reorganizării vieții sociale, dar ei știu că explorarea vieții este o călătorie sigură pentru că au învățat că pot pleca fără să se piardă pe ei, valorile lor, baza de siguranță.

Există un tip de atașament evitant, în care copilul a învățat că nu poate găsi ajutor la nimeni în afara lui, dar, din păcate, în ciuda aparenței de independență și putere interioară, acești oameni sunt fragili în structura lor. Divorțul nu face altceva decât să le ”confirme” că nu pot avea încredere în relații, ceea ce îi face și mai închiși în ei, și mai singuri…și mai triști pe dinăuntru…

Există un tip de atașament anxios, în care copilul a realizat că nu-și poate ține mama lângă el decât dacă fie pare și mai neajutorat decât e, fie țipă, se agită și-și cere drepturile. Recunoașteți personajele? Sunt caricaturizate în zeci de bancuri…de fapt sunt suflete care tânjesc după iubirea pe care nu au primit-o niciodată într-un mod sănătos. Divorțul poate fi devastator…

Și există modelul de atașament dezorganizat, în care părintele este în acelasi timp iubire și călău. Sunt cei predispuși la relații abuzive și pentru ei divorțul poate fi eliberator, dar, din păcate, dacă nu folosesc această oportunitate pentru a-și rezolva echilibrul emoțional, eliberarea va ține până la următoarea relație. 

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat pentru Asociatia pentru educație medicală și lifestyle ”Alegefericirea”, Dr. Roberta Rosca.

Acest articol este proprietatea alegefericirea.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.