Cum a influențat Ileana Vulpescu examenul meu la Fundamentele psihologiei(II)

Tema acestui referat am primit-o într-o zi de sfârșit de mai 2020. Nu mai țin minte dacă a fost chiar 21 mai, dar sigur a fost pe-aproape. 21 mai este ziua de naștere a Ilenei Vulpescu, scriitoare și traducătoare, personalitate care mi-a marcat adolescența.

A venit firesc alegerea unui personaj literar (pentru a ilustra călătoria mea de cunoaștere și explorare pe tărâmul proceselor cognitive și reglatorii) din cărțile dumneaei.

Smaranda Hangan

Prima parte o puteți citi AICI

2. Principalele forme de memorie
3. a) prezenţa sau absenţa intenţiei: memoria involuntară (neintenţionată) şi memoria voluntară.

Memoria voluntară a Smarandei, exersată in anii de școală a fost pusă la încercare când, pentru un post la editură a trebuit să dea probă de traducere în greacă, latină, franceză și engleză. Rezultatele fuseseră excelente – dovadă a unei bune memorii voluntare.

Nici la memoria involuntară nu pare că stătea rău, având în vedere că pigmenta discuțiile cu  versuri populare pe care, cu siguranță le reținuse fără să o oblige nimeni: ”și de supărare multă/mi-a căzut lumea urâtă”.

1. b) prezenţa sau absenţa desprinderii şi înţelegerii legăturilor specifice între elementele şi secvenţele materialului: memoria mecanică și memoria logică. Sigur avea nativ o memorie mecanică bine dezvoltată astfel încât la 11 ani, în timp ce păzea boii, reușea să învețe de plăcere declinări în latină, dar memoria logică, mediată şi instrumentată de operaţii mentale speciale de analiză, comparare şi relaţionare criterial-semantică a elementelor materialului, îi permitea să fie persoana cultă și profundă descrisă de cei ce o cunoșteau. ”O țărancă învățată” cum o descrie fostul ei ginere, scriitorul Alexandru Bujor care mărturisește că se ”simțea umilit de știința ei”.
2. c) aferentaţia dominantă: memoria vizuală și auditivă sunt exprimate clar ca și caracteristice ale Smarandei (informațiile le culege din cărți, dar se dovedește a fi și un ascultător avizat al muzicii clasice, cu o ureche muzicală antrenată și critică.
3. d) factorul timp: la Smaranda Hangan avem descrisă în principal memoria de lungă durată, de la ”amănunte” care făceau parte din pregătirea ei profesională (vezi discuția despre pontifex și pontifus de la p. 24) până la amintirile dragi despre soțul, familia și strămoșii ei.
4. e) după modul de conectare la fluxul activităţii curente: memoria explicită și memoria implicintă. Memoria explicită, mai ușor de pus în evidență în condițiile date, o găsim în toate argumentațiile Smarandei. De regulă face trimiteri la un context cunoscut înainte de a generaliza și a trage o concluzie. Iată, de pildă la pagina 154, în explicația atitudinii pe care ar trebui să o avem deopotrivă către defectele fizice cât și către cele morale, întâi evocă atitudinea de milă pe care o inspiră defectele fizice, apelând la memoria colectivă și evocând plastic o astfel de scenă ”săracu de el, e șchiop”.

 

3. Determinanții proceselor de memorie, păstrare și reactualizare

Principalii indicatori după care apreciem eficienţa generală a memoriei sunt:

1. întinderea repertoriului (tezaurului);

Aici Smaranda ne uimește cu cantitatea totală şi diversitatea cunoştinţelor şi experienţelor acumulate şi păstrate în stare funcţională: știe latină, greacă, engleză și franceză la nivel de traducător și profesor, știe pedagogie, croitorie, dactilografiere. Știe să dea un sfat bun în orice situație, știe să fie empatică, știe să tacă, atunci cînd circumstanțele o cer.

2. fidelitatea memoriei este deasemenea la cote mari pentru Smaranda (calitatea care definește gradul de compatibilitate logicosemantică dintre input-ul stocat anterior şi ceea ce se păstrează şi se reproduce ulterior). Să amintesc doar secvența pontifus/pontifex (V, AC, p.24)
3. exactitatea (păstrarea şi reproducerea unui material (informaţii) fără modificări semnificative de conţinut şi de formă) o regăsim în capacitatea de a aprecia calitatea interpretării unei partituri clasice, dovadă fiind încrederea cu care familia tânărului pianist așteaptă aprecierea Smarandei ca o certitudine pentru succes.
4. promptitudinea. Smadanda nu-și caută cuvintele și nici nu cere timp să-și amintească. Discursul, plin de pilde, incursiuni în istorie sau în istoria limbii, este promt și fără bâlbe.
5. mobilitatea (calitatea memoriei de a realiza în permanenţă schimburi informaţionale şi energetice cu sursele externe). Aici aș sublinia mai ales opusul ei: rigiditatea. Rigiditatea cu care își amintește doar statornicia, munca, perseverența păstrării tradițiilor, fără a-și aminti sacrificiul, sau mai bine zis inutilitatea lui. Ea refuză să plece din țară alături de un om iubit, iar acest refuz nu-i aduce fericirea. Nu are însă memoria acetui sacrificiu inutil și o sfătuiește aproape vehement pe fiica ei să aibă aceeași atitudine, sugerând să-i comunice celui ce lansaze o cerere în căsătorie: ”să-și ia petic din gunoiul lui”.
6. volumul.( numărul elementelor (imagini, silabe, cuvinte) pe care un subiect le poate memora şi reproduce) Ne întoarcem din nou la ”bos, bovis..”(V, AC, p.181), declinarea care i-a semnat înscrierea la liceu și putem presupune că, cel puțin fetița de 11 ani avea posibilitatea neuro-fiziologică de a lucra cu volume mari de memorie.

 

4. Evaluarea tipurilor de comunicare ale subiectului

Smaranda este prezentă în amintirile și poveștile altor personaje, în roman.

Comunicarea verbală este impecabilă, nu numai datorită formării sale umaniste, dar și încărcată cu vorbe de duh păstrate din zestrea populară de care este atât de mândră.

Distingem un episod în care forța cuvântului ”nu” este dublată de forța sonorității și postura cu care sunt rostite acestea (V, AC, p. 361). Se descrie un bun-simț al gesturilor, al posturii: Smaranda nu stă picior peste picior, nu se dezbracă în fața copilului (chiar dacă sunt de același sex), nu extrage avataje din faptul că este o femeie frumoasă (o spun și scriitorul Alexandru Bujor, și avocatul Gheorghiu) și nu se poartă ca și când asta ar fi ceva deosebit. Se îmbracă corect și modest. Apreciază calitatea hainelor la modă (poartă pantofii de crep dăruiți de o muncitoare), dar nu face caz de ele (imprumută aceiași pantofi și vecinei Marilena). Are, reminiscență a țăranului din ea, haine ”de bune” pe care le poarta în situții speciale (ca de exemplu la întâlnirea cu avocatul Mario Sidalgo, dar și de fiecare Crăciun), deși ele sunt destul de obișnuite (o fustă neagră și o bluză croșetată), dar le atribuie valoare simbolică investindu-le emoțional. Știe când este necesar să-i privească pe oameni în ochi, când vorbește și când să vorbească în timp ce bate la mașină sau croșetează. Puterea gestului ce dă forță comunicării Smarandei o regăsim într-o imagine din Carnetul din port-hart. Când prietena ei, Marina, își amintește de puterea unei mâini puse pe umăr ce însoțește vorbele liniștitoare și care nu poate fi suplinită, oricât de mult adevăr și bun-simț ar pune cineva în vorbe.

 

5. Atributele atenției

”Indiferent de forma în care se manifestă, – involuntară, voluntară sau postvoluntară –, atenţia pune în evidenţă un ansamblu de dimensiuni pregnant obiectivabile şi relativ riguros cuantificabile, pe baza cărora poate fi analizată, comparată şi evaluată.”  (Golu, 2007)

– volumul. Smaranda dovedește că poate cuprinde un număr relativ mare de elemente simultan, cu claritate, de exemplu atunci când apreciază diversitatea naturii umane, observând cu acuratețe comportamente, mimică, tăceri…

– concentrarea, considerată și dimensiunea cea mai importantă a atenției (Golu, 2007). O descriere bună a capacității de concentrare mare pe care o are Smaranda este momentul în care îi explică fiicei sale, Sânziana de ce părerea ei despre Alexandru Bujor este pertinentă și îi descrie că atunci când bătea la mașină romanele lui, ”cântăream fiecare cuvânt”. Iar profunzimea concentrării se va fi dovedit câțiva ani mai târziu când fiica se convinge, prin suferință, câtă dreptate avea mama ei.

– stabilitatea atenției Smarandei e pusă la încercare de ani de bătut la mașină impecabil, atentă la orice derapaj lingvistic (vezi corecturile pe care i le propune ginerelui său)

– mobilitatea

– distributivitatea se dovedește a fi destul de mare, Smaranda putând face mai multe lucruri (bine!) în același timp, de exemplu croșetează și ”povestește” Hamlet, dar include în rezumatul piesei de teatru și multiple elemente didactice, pentru a fi complet înțeleasă de coana Leana.

 

6. Tipul de imaginație dominant

Smaranda Hangan nu este, cel puțin atât cât ne prezintă autoarea Ilena Vulpescu, o persoană ancorată în vise. Deși i se întâmplă lucruri grave, visele premonitorii sau doar stranii, memorabile, nu-și găsesc locul în poveste. Formația ei fundamental academică o împiedică probabil să le dea mare importanță chiar dacă au existat.

Smaranda nu fabulează, și nici nu cade frecvent în reverii romantice sau existențiale. Un unic moment (repetitiv) este surprins în carte în care Smaranda, cu privirea în zare, mărturisește că ”îi masoară pasul” vremii…

Dovedește însă o imaginație reproductivă. Pentru că folosește toate informațiile (multe!) acumulate de-a lungul timpului la un nivel superior decât ar fi făcut-o simpla memorare.

Smaranda caută în muzicalitatea declinărilor latinești bogăția spirituală a unor strămoși meniți să justifice dragostea ei nemăsurată pentru țara în care s-a născut. Întrebată de tatăl ei cum se spune ”bou” în latină, ea recită declinările complete, convingându-l prin muzicalitatea limbii să-i îngăduie să-și continue studiile. Folosește repere istorice de mai mare sau mai mică însemnătate pentru a-și argumenta convingerile de viață, deciziile, schimbările în atitudini și psihologie. Edificatoare, în acest sens este explicația transformării comportamentului vis-a-vis de un prieten evreu după ce războiul, nazismul și persecuția pe care o suferise poporul ales trecuseră de mult. Nu era vorba doar de evocarea unor vremuri de tristă amintire, ci impactul pe care simplul fapt că avuseseră loc acele enormități le produseseră în sufletul oamenilor. Chiar și în al acelora care nu numai că nu le acceptaseră, dar chiar le condamnaseră și luptaseră împotriva lor, așa cum soțul Smarandei, doctorul Gheorghe Hangan și prietenul lui, doctorul Daniel Șerban se revoltaseră și îl ascunseseră pe prietenul lor Iancu Stein în perioada legionară, dar apoi nu mai spuneau (ca înainte) bacuri cu evrei în fața lui, deși îl știau om cu simțul umorului. Iar Smaranda simte nevoia unui periplu istoric din vremea imperiului roman, trecând (cu rost) prin Grecia și Roma antică pentru a explica și a susține teoria discriminării pozitive a eveilor. Imaginația transformă, astfel, prin legea transformării, filmul mental al evenimentelor evocate facilitând înțelegerea modificărilor afective și de comportament, compunând o nouă realitate, diferită de faptele istorice propriu-zise, dar consecință a lor. Este îndeplinit astfel criteriul noutății și al originalității, realitatea actuală fiind total diferită de cea istorică, evocată doar ca argument. (V, AC, p. 274-278).

Imaginația creatoare, dacă a existat, este evocată de Ileana Vulpescu pentru personajul nostru doar în treacăt, atunci când comentează Sînziana rochiile înflorate pe care Smaranda i le face coanei Leana din Costinești.

 

7. Modul de manifestare ale trebuințelor fundamentale H. Muray
8. Trebuința de supunere. Deși o femeie mândră de originea ei, de educația ei, Smaranda își acceptă condiția de dactilografă și de angajată. Și facea cest lucru cu firescul omului împăcat cu această situație. Așa se întâmplă, de pildă, în dicuția sinceră, la obiect și fără lamentări pe care o are cu directorul editurii după ce fusese dată afară imediat ce prietena și susținătoarea ei alesese să rămână definitiv în străinătate. (pg
9. Trebuința de realizare. Copil fiind, nereușind să-și înduplece tatăl șă o lase să continue școala nu se resemnează să rămână în sat. Merge la nașa și mizează pe înțelepciunea și puterea de convingere a acestei pentru a merge mai departe să învețe. Dorința de realizare este atât de puternică incât abia după doctorat se oprește și, în sfârșit se mărită (ceea ce tatăl ei dorea mult mai repede).
10. Trebuința de afiliere. Smaranda, deși independentă, nu trăiește singură. Păstrează legaturi strânse cu familia ei adoptivă (pe filiera nași-fini), deveniți între timp prieteni buni. Dar își face și prieteni noi: dă lecții particulare unui baiat din vecini și se bucură de respectul vecinilor, îșî împrumută pantofii de crep ”ultima modă”,coase rochii pentru gazda din Costinești, cultivând astfel cercuri noi de prieteni.
11. Trebuința de agresiune, de a răspunde la forță prin forță. O dovedește atunci când o familie cu doi copii încearcă să le pătrundă cu forța în casă. Găsește chiar puterea și prezența de spirit să-l lovească pe bărbat și, de la adăpostul ușii închise își dovedește și forța de persuasiune, găsind argimente să-i facă să plece.
12. Trebuința de autonomie. O exercită atunci când nu acceptă o navetă la 100 de kilometrii să predea ”dexterități”, preferând să iasă dintr-un sistem care doar o constrânge.
13. Trebuința de contracarare. Simte nevoia să îndepărteze umilința pe care i-o ”aplică” un fost coleg întrebând-o sarcastic la ce i-a folosit cartea, găsind forța psihică de a se îndârji în a-și apăra dreptul la găndire.
14. Trebuința de apărare. Se apără când este condeciată pe nedrept, merge în audiență la directorul editurii și își susține cauza.
15. Trebuința de deferență (de a lăuda un superior) Smaranda o exercită ori de câte ori vorbește despre neamul ei de tărani, despre bunacuviință și înțelepciunea moștenită.
16. Trebuința de dominare. Nimic mai frumos decât ”eu sunt rabinul neamul meu…” sau ”prima generație încălțată”.
17. Trebuința de exhibiție (de a face impresie). Deși nu o caracterizează, remancăm totuși că se pregătește să facă impresie bună și prin haine, la întâlnirea cu avocatul Mario Sidalgo.
18. Trebuința de a înlătura răul. O vedem nesatisfăcută în scena scrisorii pe care fiica ei o scrie lui Stalin, iar Smaranda se retrage în adâncă tăcere cu regretul neputinței de a sublinia existența răului. Și satisfăcută atunci când lovește agresorul ce vroia să-i pătrundă în casă.
19. Trebuința de a evita situații neplăcute. O găsim, de exemplu în faptul că doar ea se întâlnește cu fostul ginere, scutindu-și fiica de situația neplăcută de a discuta cu el.
20. Trebuința de existență socială. Pomeni, lecții particulare, ajutor prietenilor, milă necunoscuților – sunt activități frecvente Smarandei.
21. Trebuința de ordine (de rânduială). Smaranda pare să respecte mereu ordinea firească a lucrurilor, bunul simț, dar cred că această trebuință este cel mai bine ilustrată de secvența în care se internează în spital pentru ultima oară, ”știind” că va muri. Amănuntele de a pleca de acasă cu lumânare și rochia în care se logodise, sunt grăitoare pentru dorința de ”rânduială”
22. Trebuința ludică. Deși duceau o existență austeră, Smaranda și fiica ei făceau haz de necaz. În tinerețe, Smaranda povestește că spune des bancuri.
23. Trebuința de rejecție. Un avocat antipatic și sâcâitor care a încercat să se apropie de Smaranda la Costinești a făcut cunoștiință cu această trebuință satisfăcută, plecând cu coada între picioare.
24. Trebuința de senzualitate
25. Trebuința de sex

Fiind o femeie singură și…perfectă, aceste două trebuințe sunt explorate indirect in roman. Fără să fie prezentată ca sălbatică, experiențele senzuale sunt prezentate ca limitate. O dragoste intelectuală ”la verticală” imposibilă, o cerere în căsătorie îndoielnică și marea dragoste de după soțul ei, de care se desparte din motive ”ideologice” reprezintă întreaga panoplie.

Știm însă că este adepta ideii că ”amorul și gripa se tratează la pat”, dar și că ”fidelitatea e corozivă”, ceea ce lasă deschis portretul unei femei normale din punct de vedere al trebuințelor de sex și senzualitate.

19. Trebuința de fi ajutat. Smaranda o satisface cu ajutorul prietenei ei din coplărie, Ruth, care îi găsește un post la o editură și periodic le ajută material.
20. Trebuința de întelegere. Smaranda gândește, așa încât ea are o uriașă capacitate de a înțelege oamenii, timpurile…

continuarea o puteți citi AICI

Dacă ți s-au părut utile informațiile sau doar ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Nu este necesar să alegem între a fi științifici și a fi plini de compasiune. Putem să le facem pe amândouă în același timp. Comportamentele noastre, fie ele cele mai bune sau cele mai rele, sunt produsele biologiei noastre.

A consemnat Dr. Roberta Rosca, doctorul tău de emoții.

Abonează-te la canalul de YouTube Alegefericirea AICI

Acest articol este proprietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Apasă pe logo-ul INIMĂ de la începutul paginii pentru a reveni la meniul principal.