Constelația intenției este despre tine

Colesterolul crescut – o boală?
februarie 8, 2020
Folosirea florilor în reglarea emoțiilor – Terapia Bach
aprilie 5, 2020
constelatiile intentiei

Constelațiile intenției nu sunt constelații familiale.

Dar funcționează pe principii asemănătoare.
Constelațiile familiale s-au dezvoltat în psihologie pentru că, uneori, e dificil să accesezi corect memoria.

La toate constelațiile familiale la care am participat, oamenii care-și lucrau constelația aveau interpretări eronate ale evenimentelor. Și nu înțelegeau de ce terapia traumei nu dădea rezultate, ca să afle ulterior că nu tratau trauma corectă. Constelațiile familiale sunt cu atât mai eficiente cu cât psihoterapeutul care le moderează reușește să deschidă un cerc emoțional în care toți cei prezenți consimt să participe, lăsându-și ”la ușă” propria personalitate.

Faptul că simțeam să mă port sau să spun lucruri pe care, în mod normal, nu le-aș fi făcut sau nu le-aș fi rostit, să cred în ceva care era contrar principiilor mele sau/și într-un final să conștientizez că, în afară de iubire, nu exista principiu solid…toate astea m-au făcut să susțin constelațiile familiale ca o metodă excepțională de a rezolva emoțiile izvorate din trecut. Al tău sau al familiei tale.

Un element excepțional a survenit atunci când am participat la ”constelația intenției”. De data asta nu mai era ceva legat de familie, de neam, ci chiar de tine însuți. De deciziile pe care ești sau nu pregatit să le iei. De perspectivele pe care le vezi, cu sau fără corectitudinea și claritatea necesară luării unei hotărâri.

Și așa: o intrebare… sau o sentinta…este notată.

Personajul principal alege pentru fiecare cuvant (inclusiv conjuncții sau numerale!) câte un participant. Din jocul și semnificația cuvintelor vezi tabloul perspectivei.

Maiestria psihoterapeutului este foarte mare pentru că el decide introducerea altor cuvinte sau altor personaje în joc. Până se obține claritate, calm și liniște interioară. Mai mult, poate, decât la constelațiile familiale, cei prezenți iși primesc propriile răspunsuri la întrebări rostite sau nepuse nicicând.

”Dincolo de mama îți gasești tatal” a fost un mesaj format din cuvintele interpretate de cineva…Sau care este semnificația când tu ești ales să interpretezi numai cuvinte de legatură (al, sau, si, a, si)?

Uneori nu mai vrei sa cauți în trecut sursa dificultăților tale de adaptare.

Uneori vrei să știi doar ce să faci acum.

Poți să mergi la un coach, să te încarci de energie și să iei…o decizie proastă, bazându-te pe forțe care nu-ți aparțin. Pentru ca, e drept, oricare dintre noi, într-un moment de exaltare, putem merge pe cărbuni încinși. Dar nici unul dintre noi nu ne trăim viața ca pe o continuă exaltare.

Sau poți să mergi o jumătate de zi sau o zi întreagă și să te joci de-a viața, învățând ca neputința ta de a lua o decizie cu claritate și ușurința vine de undeva, din trecut, cel mai des, sau chiar din însăși ființa ta, pentru că tu așa ești. Și nu semeni cu mama, cu tata, cu vecina, cu colega…Și ceea ce li se potriveste lor, nu ți se potriveste și ție.

Pe mine mă pasionează nutriția și echilibrul emoțional.

Am găsit în constelația intenției o solutie extraordinară (concretă și rapidă) de a înțelege ce ne împiedică să mâncăm corect (adică puțin, variat și cât mai natural).
Depinde foarte tare și de psihoterapeutul care facilitează procesul. Cât este de implicat, cât este de pasionat de ceea ce face, cât de mult ține la jurământul lui Hypocrate: primum non nocere (mai întâi să nu faci rău).
Eu am fost la Psih Florentina Bocai
Dacă medicina alopata ar fi oferit soluții tuturor problemelor de sănătate, medicina alternativa nu ar mai fi proliferat, sau, oricum, nu la nivelul actual.
Exista doua categorii mari de oameni care ”trădeaza” medicina alopată. Și asta se întâmplă indiferent de nivelul educational sau intelectual. Sunt acei pacienti care au boli cu componenta psiho-somatică
Fără a fi o medicina alternativă, ci o știință dezvoltată din medicina (primii psihoterapeuti au fost medici psihiatrii), psihoterapia se împletește tot mai mult cu medicina pentru a se potența reciproc, iar prezența psihologilor în spitale și clinici medicale este doar un semn al acestei dezvoltări.

A consemnat pentru Asociatia pentru educație medicală și lifestyle ”Alegefericirea”, Dr. Roberta Rosca(doctor de emoții).

Acest articol este propietatea alegefericirea.eu și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *